Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Locuitorii Benderului au îndemnat autorităţile Transnistriei "să se întoarcă cu faţa spre popor"

2 oct. 2013,, 09:00   Societate
4031 3
Foto: trm.md
Locuitorii Benderului le-au cerut autorităţilor Transnistriei "o activitate reală în beneficiul oraşului şi al republicii". Astfel se spune în rezoluţia unui miting organizat de organizaţia obştească "Soiuz bednotî" /Uniunea sărăcimii/ şi comitetul orăşenesc al Partidului Comunist din Transnistria (PCT).

În documentul citat de Agenţia "Infotag", se face apel către deputaţii Consiliului Suprem şi ai celui orăşenesc "să-şi aducă aminte de obligaţia lor majoră: de a se afla în serviciul oamenilor".

Protestatarii consideră că trebuie "curmate acţiunile provocatoare ale unei serii de funcţionari neconştiincioşi, care urmăresc destabilizarea situaţiei în oraş şi în republică; trebuie adoptată o lege care să le interzică deputaţilor şi funcţionarilor de înalt rang să cumuleze obligaţiile de deputat cu afacerile şi trebuie eliminaţi oamenii de afaceri din toate autorităţile reprezentative ale republicii; trebuie adoptată o lege care să le interzică deputaţilor şi funcţionarilor să aibă conturi bancare şi să cumpere imobile peste hotare".

În opinia autorilor rezoluţiei, "persoanele cărora cetăţenii rmn le-au încredinţat soarta Transnistriei, trebuie să-şi lege bunăstarea personală doar de aceasta, nu de alte ţări ale lumii".

Locuitorii Benderului propun "modificarea legislaţiei electorale a rmn şi desfăşurarea alegerilor deputaţilor de toate nivelurile conform sistemului electoral proporţional; adoptarea legii privind anularea facilităţilor şi a privilegiilor exagerate pentru persoanele care au deţinut anterior funcţiile de: prezident, viceprezident şi de preşedinte al Consiliului Suprem al rmn; adoptarea unei legi care ar restricţiona imunitatea deputaţilor şi a judecătorilor doar cu domeniul de activitate profesională al acestora".

"În numele asigurării securităţii cetăţenilor rmn" manifestanţii cer putere retroactivă pentru legea anulării termenului de prescripţie pentru persoanele care au comis crime grave şi includerea pe lista acestor crime a "delapidărilor fondurilor publice în proporţii deosebit de mari".

"Criminalii care au furat patrimoniul poporului, care au distrus economia RMN, trebuie pedepsiţi ‒ pentru aceştia nu trebuie să existe termen de prescripţie!", se declară convinşi locuitorii Benderului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?