Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

În Lista roşie a patrimoniului cultural al Moldovei sînt incluse 24 de obiecte

23 sep. 2013,, 10:17   Societate
3104 0
Foto: informator.md
Lista roşie a patrimoniului cultural al Republicii Moldova include 24 de monumente de arhitectură, dintre care 6 se află în Chişinău. Potrivit Agenţiei "Infotag", despre aceasta a comunicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

În lista, prezentată de directorul agenţiei cu ocazia organizării Zilelor Patrimoniului European, se înscriu moşii, biserici, vile și complexe muzeale, care se află, la moment, într-o stare deplorabilă.

"Unica şansă de a salva monumentele este de a le da în concesiune agenţilor economici. Acest lucru va fi atît în beneficiul monumentelor arhitecturale, cît şi al agenţilor economici. Procedura de concesionare trebuie să decurgă legal şi transparent", a spus Ştefăniţă.

Ministrul culturii, Monica Babuc, a relatat că, în acest an, mai mult de 20 de mii de europeni vor participa la diferite evenimente dedicate patrimoniului cultural european, din care fac parte şi cetăţenii Republicii Moldova. Potrivit ministrului, în ţările din Europa sînt monumente foarte vechi, care îşi deschid uşile pentru vizitatori numai în ajunul Zilelor Patrimoniului European. În acest an ele se vor desfăşura în zilele de 19-30 septembrie.

Pe teritoriul Moldovei sînt înregistrate 1682 de monumente istorice, de artă şi arheologice. Pentru restaurarea lor pentru anul 2014, bugetul de stat prevede 17 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?