Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Sfîrşitul prieteniei: Belarus l-a dat în căutare pe cunoscutul miliardar rus

4 sep. 2013,, 00:30   Externe
4803 0
Foto : unian.net
Comitetul de Investigație al Belarusului l-a dat în căutare pe coproprietarul "Uralkalia", Suleiman Kerimov, unul dintre cei mai proeminenţi oligarhi ai Rusiei.

El este acuzat de abuz de putere şi neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu (articolul 424 din Codul penal al Republicii Belarus), scrie BELTA cu referire la serviciul de presă al Comitetul de Investigație al Belarusului. Sancțiunea maximă din articol prevede pedeapsa cu închisoarea pe un termen de pînă la 10 ani cu confiscarea averii.

Au fost luate decizii cu privire la aplicarea asupra lui a măsurii de arestare preventivă şi darea acestuia în căutare, inclusiv pe linia Interpolului.

Suleiman Kerimov, ocupă locul 20 în clasamentul celor mai bogaţi ruşi, potrivit Forbes. El deţine cote-părţi mari în cadrul companiei "Uralkalia", a minei de extracţie a aurului Polyus Gold, a băncii VTB, a companiei imobiliare PIK. El este proprietarul clubului de fotbal "Anji"

Anchetatorii din Belarus consideră că Kerimov, reţinut mai devreme la Minsk, împreună cu directorul general al "Uralkalia", Vladislav Baumgertner, și a celorlalți bănuiţi ar fi comis fapte care pot fi clasificate ca fărădelegi şi în Rusia. Informaţia despre acestea va fi transmisă Procuraturii Generale a Federației Ruse.

În plus, responsabilii de la Minsk şi-au declarat disponibilitatea de a verifica informația despre legăturile lui Kerimov cu grupurile criminale din Caucaz.

Vă amintim că esența creanțelor Belarusului faţă de compania "Uralkalia" și oficialii acesteia, constă în refuzul lor de a coopera cu compania belarusă "Belkalia" în cadrul trader-ului comun al Societăţii pe acţiuni de tip închis"Belaruskaia kaliinaia compania", prin intermediul căreia ei îşi vindeau aproape toată producţia, începînd cu anul 2005, ocupînd mai mult de 40% din piața mondială de potasiu.

Potrivit versiunii anchetatorilor, refuzul de colaborare al companiei "Uralkalia" a fost planificat și este parte a unei strategii criminale, care a prejudiciat compania "Belkalia". Rușii se justifică prin faptul că președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, la sfîrșitul lunii decembrie a permis companiei "Belkalia" să comercializeze de sine stătător, evitînd "Belaruskaia kaliinaia compania".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?