Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Remanierea Guvernului – o mișcare surprinzătoare, opinii

21 dec. 2017,, 09:15   Politică
4980 4

Remanierea Guvernului constituie o mișcare surprinzătoare, într-un fel chiar riscantă. Totodată, în cadrul cabinetului de miniștri trebuiau aduse personalități remarcabile.

Aceste opinii au fost exprimate în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Editorialistul Nicolae Negru consideră că modificarea componenței executivului a fost o mișcare nu întru totul clară. Nicolae Negru se referă la amploarea acestei schimbări în contextul în care Guvernul susține că anul trecut a avut loc o creștere economică de 4%, iar anul curent ar putea să atingă iarăși aceeași cifră. „În condițiile în care Guvernul parcă își îndeplinește obligațiunile, cînd schimbi atîția miniștri înseamnă că este ceva în neregulă, ori ți-ai pus în gînd ceva neclar”, spune Nicolae Negru.

Potrivit lui, persoanele care sînt înlocuite sînt persoane care au activat bine în cadrul Guvernului și unii dintre cei care vin noi nu sînt tocmai în măsura să ne convingă că vor fi mai buni. „De exemplu, eu nu sînt sigur că vicepremierul pentru reintegrare care vine este mai bun decît cel care este astăzi. Eu nu sînt sigur că cel care vine la Ministerul Economiei este mai bun ca economist. Nouă acum ne trebuiește un strateg în domeniul dezvoltării economiei naționale”, afirmă editorialistul.

Analistul politic Corneliu Ciurea susține că remanierile la Guvern constituie una dintre mișcările Partidului Democrat într-un an pre-electoral care a atras atenția societății. Potrivit lui, în Guvern trebuiau aduse personalități remarcabile cum sînt Iurie Leancă și Alexandru Tănase. Totodată, trebuiau retrași cîțiva miniștri pentru a întări blocul politic al Partidului Democrat în vederea alegerilor de anul viitor. „O decizie aparent justificată – la Externe era nevoie de un ministru mai axat pe problemele integrării europene. Domnul Galbur a fost specialist pe relații bilaterale”, spune Corneliu Ciurea.

Șase membri ai cabinetului de miniștri condus de către Pavel Filip, cinci miniștri și un vicepremier, au fost schimbați. Este vorba despre vicepremierul pentru reintegrare, ministrul economiei și infrastructurii, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, ministrul de externe și ministrul justiției. De asemenea, a fost introdusă o nouă funcție de vicepremier care se va ocupa de integrarea europeană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?