Republica Moldova are toată susţinerea CE în calea reformelor

Republica Moldova are toată susţinerea CE în calea reformelor

Moldova are toată susţinerea Consiliului Europei pe calea reformelor şi a modernizării. Este mesajul transmis ieri, la Strasbourg, în cadrul unui eveniment dedicat ţării noastre.

“Open Day Moldova” a fost un prilej de a evalua proiectele incluse în Planul de Acţiune al Consiliului Europei, lansat pentru perioada 2017-2020. O delegaţie numeroasă de la Chişinău, în frunte cu ministrul de Externe, Andrei Galbur, a raportat în faţa oficialior europeni despre reuşitele şi provocările înregistrate din luna mai a acestui an, atunci cînd a fost lansat programul.

"Consilul Europei este determinat să ajute Moldova să se mişte mai departe. Lupta împotriva corupţiei şi a spălării banilor, pluralismul mass-mediei sînt priorităţile de top", a spus secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jangland.

Oficialii prezenţi la eveniment au remarcat modul exemplar în care a fost pregătit cadrul normativ pentru realizarea reformelor.

"Progrese importante au fost atinse în reformarea domeniului justiţiei, în special al Procuraturii. De asemenea, în lupta împotriva corupţiei. Cadrul legislativ a fost armonizat. Acum noi monitorizăm cea mai importantă fază, cea de implementare", a spus directorul Oficiului General de Programe din cadrul CoE, Verena Taylor.

La Palatul Europei din Strasbourg s-a vorbit şi despre asistenţa acordată pentru modificarea sistemului electoral. Secretarul Comisiei de la Veneţia a apreciat buna cooperare cu puterea de la Chişinău, menționînd că autorităţile noastre cer ori de cîte ori e necesar avize din partea experţilor Consiliului Europei.

"Noi conştientizăm că alegerea sistemului electoral este dreptul suveran al fiecărei ţări. Autorităţile moldovene au luat în calcul multe dintre recomandările noastre tehnice", a spus secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Marketer.

Cel de-al doilea Plan de acţiune al Consiliului Europei pentru Moldova, cu un buget de aproximativ 18 milioane de euro, are trei capitole prioritare. Acestea vizează drepturile omului, statul de drept şi democraţia.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load