Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 502
Preşedintele stiri: 3997

Au fost numite țările care consumă cel mai mult alcool

5 dec. 2017,, 01:30   Externe
3492 0

Țările Baltice s-au dovedit a fi lideri printre membrii Uniunii Europene după ponderea cheltuielilor legate de consumul alcoolului, comunică Eurostat.

Potrivit calculelor statisticilor, în 2016 europenii au cheltuit pe băuturi alcoolice aproape 130 de miliarde de euro, ceea ce este echivalent 0,9 la sută din PIB Uniunii Europene. Ponderea alcoolului în cheltuielile de consum, în medie, a atins1,6 la sută pe Europa.

S-a constatat că cel mai mult băuturile alcoolice sînt consumate în Țările Baltice. Liderul ratingului a fost Estonia, unde 5,6 la sută din cheltuielile de consum ale cetățenilor pe anul trecut le-au revenit băuturilor alcoolice tari, fiind urmată de Letonia și Lituania cu 4,8 la sută și, respectiv, 4,2 la sută.

Polonia și Cehia au împărtășit locurile patru și cinci: ponderea cheltuielilor locuitorilor acestor țări pe băuturi alcoolice atinge nivelul de 3,6 la sută. Cele mai mici cheltuieli – 0,9 la sută din toate cheltuielile de consum – au fost înregistrate în Spania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?