Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510

Efectul mai puțin știut al unei căni de ceai de pelin

4 dec. 2017,, 05:01   Externe
4863 0

Efectele terapeutice ale ceaiului de pelin sînt cunoscute încă din antichitate. El este eficient în detoxifierea organismului și stimularea sistemului imunitar.

În scopuri medicinale se folosește toată planta. În practica naturistă, încă din vechime, se utilizează frunzele și vîrfurile înflorite (lunile iulie-septembrie), cînd planta are un miros puternic aromat și gust foarte amar. Frunzele verzi-argintii au un gust amar, pelinul fiind recunoscut chiar ca fiind cea mai amară plantă de pe Pămînt.

De secole, ceaiul de pelin a fost folosit ca tonic cu proprietăți antiseptice, antispastice, carminative, antipiretice și vermifuge.

Proprietățile sale carminative, recomandă acest ceai pentru tratamentul unor probleme gastrice, precum balonarea, flatulența, indigestia, lipsa poftei de mîncare, forme ușoare de gastrită și dureri gastrice.

Pelinul este una din plantele cele mai eficiente în tratarea și prevenirea multor probleme de ordin hepatic, inclusiv icterul și hepatita. Este o plantă depurativă, care stimulează ficatul și eliminarea toxinelor din organism.


O cană cu ceai de pelin sau una-două linguri cu tinctură de pelin administrate zilnic timp de două săptămîni pot fi o soluție pentru a scapă definitiv de paraziți sau viermi intestinali. Băile de șezut cu infuzie de pelin, dimineața și seara, au efect antimicotic și antiinflamator, potrivit www.medicinenet.com.

Ceaiul de pelin poate ajuta la scăderea febrei, poate reduce inflamațiile căilor respiratorii și poate îmbunătăți starea pacienților cu răceală și gripă.

Folosit sub formă de comprese, ceaiul de pelin este eficient în tratarea rănilor, a înțepăturilor de insecte sau a altor probleme cutanate.

Folosirea timp îndelungat a ceaiului de pelin este asociată cu efecte secundare: amețeli, insomnie, vărsături. De aceea nu este indicat consumul acestui ceai mai mult de 20-22 de zile. Ceaiul de pelin este contraindicat celor ce suferă de infecții intestinale sau afecțiuni ale sistemului nervos. Este interzis femeilor însărcinate și celor care alăptează.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?