PSRM va organiza alegeri primare în cadrul partidului

PSRM va organiza alegeri primare în cadrul partidului

Socialiștii vor organiza alegeri primare în teritoriu în vederea selectării celor mai buni candidați pentru alegerile parlamentare din 2018, notează NOI.md.

Astfel, lista candidaților în circumscripțiile uninominale nu va fi stabilită de conducerea partidului, dar de oamenii din teritoriu, în baza sistemului de votare prealabilă. Anunțul  a fost făcut astăzi de liderul formațiunii, Zinaida Greceanîi.

Potrivit lui Greceanîi, fiecare organizație regionala a PSRM își va înainta candidații la alegeri primare din cadrul partidului pentru formarea lisei de partid.

„Lista candidaților partidului pentru circumscripții uninominale va fi formată după sistemul de votare prealabilă, așa-numitul "primaries". Credem că lista candidaților pentru circumscripții trebuie să fie alcătuită nu de reprezentanți ai aparatului central al partidului, ci de cei care reprezintă circumscripțiile respective ale țării. În timpul cel mai apropiat va fi lansată procedura de înaintare a candidaților”, a punctat Greceanîi.

Potrivit ei, următoarele alegeri parlamentare vor fi „cele mai importante din istoria țării noastre, în urma lor se va decide asupra existenței Republicii Moldova în continuare ca stat independent și suveran”.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load