Acordurile de colaborare semnate de companiile energetice din Moldova

Acordurile de colaborare semnate de companiile energetice din Moldova

Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) și companiile Red Union Fenosa și Termoelectrica au semnat un acord de colaborare în domeniul eficienţei energetice.

Documentele au fost semnate în cadrul ședinței Consiliului de administrație al Fondului pentru Eficiență Energetică, prezidată de viceprim-ministru, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, informează NOI.md.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, părțile semnatare ale acordurilor vor coopera în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile, pentru sporirea securității energetice a Republicii Moldova, precum și pentru oferirea de beneficii importante consumatorilor de servicii energetice.

Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că este în premieră semnarea unor acorduri de colaborare dintre FEE cu instituțiile ce activează pe teritoriul Republicii Moldova și cele străine. Astfel, FEE va fi sub egida statului cea mai importantă instituție care va promova, finanța și implementa măsuri de eficiență energetică de calitate, ceea ce va servi drept garant pentru securitatea și eficiența energetică, precum și costuri mai mici pentru consumatorii și cetățenii țării noastre.

De asemenea, Octavian Calmîc a salutat semnarea de către FEE a Memorandumului de înțelegere și cooperare cu Programul „Covenant of Mayors Demonstration Projects EU funded” al Delegației Uniunii Europene, pentru implementarea în comun a proiectelor de eficiență energetică.

În context, vicepremierul le-a urat succes membrilor FEE pentru semnarea altor memorandumuri de cooperare cu Ucraina, Romania, Belarus și Georgia, cu care au deja semnate declarații de intenție.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load