X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Consultări moldo-ucrainene privind funcționarea CHEN

6 noi. 2017,, 12:10   Economie
2532 0

Ucraina, pînă la 20 noiembrie 2017, trebuie să prezinte Republicii Moldova proiectul Regulilor privind exploatarea lacurilor de acumulare a Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHEN), informează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, o înțelegere în acest sens a fost atinsă în cadrul consultărilor moldo-ucrainene referitoare la proiectul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind asigurarea funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Delegația părții moldovenești a fost condusă de Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei și Infrastructurii, iar cea a Ucrainei – de Natalia Boiko, viceministru al Energeticii și Industriei Cărbunelui al Ucrainei pe probleme de integrare europeană.

La finalul discuțiilor, Vitalie Iurcu și Natalia Boiko au semnat Protocolul consultărilor moldo-ucrainene, prin care părțile urmează să realizeze unele acțiuni, printre care transmiterea părții ucrainene a textului proiectului Acordului agreat în cadrul ședinței date, iar partea ucraineană urmează să prezinte părții moldovenești copiile documentelor justificative necesare pentru stabilirea elementelor ce fac parte din componența CHEN.

De asemenea, s-a ajuns la înțelegeri privind întreprinderea mai multor acțiuni în scopul realizării prevederilor Protocolului ședinței a XIV-a a Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene, care a avut loc pe 18-19 septembrie 2017 la Odessa, Ucraina.


În aceeași ordine de idei, partea ucraineană, pînă la 20 noiembrie 2017, urmează să prezinte părții moldovenești proiectul Regulilor privind exploatarea lacurilor de acumulare a Complexului Hidroenergetic Nistrean (Правила эксплуатации водохранилищ Днестровского гидроэнергетического комплекса) și calculele privind balanța debitului de apă în lacurile de acumulare ale CHEN. Părțile au convenit să intensifice examinarea proiectului Acordului în scopul definitivării acestuia.

Partea moldovenească a fost reprezentată de următoarele instituții: Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Academia de Științe a Moldovei, Inspectoratul Ecologic de Stat, Agenția „Apele Moldovei”, Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Serviciul Piscicol, Serviciul de Informații și Securitate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Agenția Relații Funciare și Cadastru, SA „Apă-Canal Chișinău”, Agenţia Proprietăţii Publice, Centrul Național Anticorupție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?