Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Înțelegerea la care au ajuns Filip și Groisman

24 oct. 2017,, 10:30   Politică
2851 1

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a purtat o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Vladimir Groisman.

Interlocutorii au discutat ultimele realizări în ce privește obligațiile agendei bilaterale și perspectivele dezvoltării relațiilor moldo-ucrainene, relatează NOI.md.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului Moldovei, Pavel Filip l-a felicitat pe Vladimir Groisman cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a semnării Tratatului de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova și Ucraina, exprimîndu-și convingerea că relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte în interesul cetățenilor celor două state.

În acest sens, premierul Pavel Filip a subliniat importanța implementării documentelor bilaterale semnate recent la Chișinău, menționînd, în special, că Republica Moldova se află la etapa finală a punerii în aplicare a procedurilor de intrare în vigoare a Acordului privind controlul comun al persoanelor, vehiculelor la punctele comune moldo-ucrainene de trecere a frontierei de stat.

Totodată, Pavel Filip și Vladimir Groisman s-au referit la acțiunile necesare pentru a activa procedura de delimitare a frontierei de stat dintre Moldova și Ucraina, subliniind importanța reluării activității Comisiei comune de demarcare, care s-a reunit la Chișinău, în perioada 17-18 octombrie. În acest sens, a fost subliniată necesitatea identificării resursele financiare din bugetele celor două țări, pentru a continua procesul de demarcare.


Prim-miniștrii au făcut, de asemenea, schimb de opinii privind cooperarea în domeniul protecției ecosistemelor și dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru, căutarea unor soluții optime pentru liberalizarea relațiilor dintre state în domeniul transportului rutier internațional, pregătirea pentru deschiderea, în timpul apropiat, a podului între localitățile Ungur și Bronnița, pentru deplasarea autoturismelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?