Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat componenţa executivului

11 iul. 2013,, 13:29   Societate
4869 0
Foto: vfokuse.md
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a aprobat miercuri componenţa executivului al cărei preşedinte este başcanul Mihail Formuzal.

Potrivit agenţiei "Infotag", Valeri Ianioglo a fost aprobat în funcţia de prim-vicepreşedinte, Nicolai Stoianov, Ivan Creţu, Vitali Aladov (fost şef al raionului Comat), Vitali Criucciu – în funcţii de vicepreşedinţi. Ultimul a fost confirmat şi în funcţia de şef al direcţiei principale dezvoltare economică, comerţ şi servicii. Pavel Tulba a fost reaprobat în postul de şef al direcţiei administrative a şefului şi executivului Găgăuziei.

Vera Balova a rămas în funcţia de şefă a direcţiei învăţămînt, Piotr Zlatov – în cea de şef al Direcţiei relaţii externe şi autorităţile publice locale, Ilia Topciu – în cea de şef al Direcţiei complexul agroindustrial, ecologie şi silvicultură, Anatoli Cara – la conducerea Direcţiei tineret şi sport, Vasili Ivanciuc – la şefia Direcţiei cultură şi turism. Mihail Jelezoglo va conduce Serviciul de Informaţii și Securitate.

Igor Guseinov va conduce direcţia finanţe, Ivana Avramova – Direcţia inspectoratului fiscal de stat, Cornel Dudnic – Direcţia construcţii, dezvoltarea infrastructurii şi comunicaţii, Ivan Vieru – Direcţia sănătate, familie şi protecţia socială a populaţiei, Serghei Suhodol – Direcţia de interne, Irina Zelenscaia – Direcţia justiţiei.

Serghei Buzandji a rămas în postul de preşedinte al raionului Ceadâr-Lunga, iar Ivan Sarî va conduce raionul Comrat. Nimeni nu a fost aprobat deocamdată la preşedinţia raionului Vulcăneşti, condus anterior de către Serghei Cernei. Chiar dacă majoritatea deputaţilor APG insistaseră ca Cernei să îşi păstreze funcţia, Formuzal s-a opus categoric candidaturii acestuia.

În aceeaşi zi membrii noii componenţe a executivului au depus jurămîntul.

"La depunerea jurămîntului au fost utilizate toate cele trei limbi oficiale ale autonomiei. Textul jurămîntului în limbile moldovenească, găgăuză şi rusă a dovedit o dată în plus modelul găgăuz excelent. În premieră, lista cu semnăturile celor care au depus jurămîntul a fost în limba găgăuză. Mă bucură faptul că corpul de deputaţi a susţinut componenţa Executivului, pe care am propus-o", a scris Mihail Formuzal în reţelele de socializare.

Potrivit presei regionale, din noua componenţă a executivului, numărînd 21 de membri, fac parte şapte reprezentanţi ai Partidului Democrat şi doi – ai Partidului Liberal Democrat.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?