Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul Ucrainei a aprobat semnarea unui acord cu Moldova

5 oct. 2017,, 09:41   Politică
2503 1

Guvernul Ucrainei a aprobat miercuri semnarea Acordului privind controlul comun la frontiera de stat cu Moldova .

Potrivit site-ului Cabinetului de miniştri al ţării vecine, documentul se referă la serviciile de frontieră din Ucraina şi Moldova şi prevede controlul în comun asupra persoanelor, unităţilor de transport, mărfurilor şi obiectelor la punctele comune de trecere. Acordul vizează dezvoltarea cooperării transfrontaliere, a relaţiilor de bună vecinătate şi a înţelegerii reciproce privind zona comună de frontieră, precum şi contracararea eficientă a migraţiei ilegale şi a activităţilor ilegale.

În opinia Guvernului de la Kiev, acest sistem va îmbunătăţi interacţiunea dintre serviciile de frontieră şi serviciile vamale din Ucraina şi Moldova, va spori schimbul de mărfuri între ţări şi va simplifica procedura de trecere a frontierei pentru cetăţenii ambelor state.

Controlul comun va fi efectuat la punctele de trecere Criva-Mamaliga, Larga-Kelmenţî, Briceni-Rossoşanî, Pervomaisk-Cucirgan, Udobnoe-Palanca-Maiaki, Giurgiuleşti-Reni.

Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi se prelungeşte automat dacă niciuna dintre părţi nu transmite o notificare scrisă cu privire la intenţia de-l denunţa.

Semnarea acordului ar putea avea loc vineri, în timpul vizitei prim-ministrului Ucrainei, Vladimir Groisman, la Chişinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?