De ce băncile sînt ticsite cu bani, iar în economie ei lipsesc?

De ce băncile sînt ticsite cu bani, iar în economie ei lipsesc?

Anghelina Taran

Memorandumul cu FMI a fost semnat în noiembrie 2016, însă, în pofida eforturilor Guvernului, salt economic așteptat nu s-a produs. Economia a crescut, dar foarte puțin față de nivelul necesar.

Mulți credeau că semnarea acestui document va deveni un fel de acces la mana cerească: robinetul s-a deschis și banii curg gîrlă. Într-adevăr, în cadrul diferitor programe de finanțare, în Moldova ajung sume importante. Totuși, nu există o ameliorare a stării economice a țării. De ce? Vom încerca să ne clarificăm, bazîndu-ne pe opinia celui mai bun economist – specialist în ciclurile durabile ale dezvoltării economiei, academicianul Serghei Glaziev, care, în unul dintre interviurile televizate, a explicat natura proceselor economice moderne.

De ce industria nu se dezvoltă

Forțele de producere ale întreprinderilor moldovenești, în cel mai bun caz, sînt utilizate în proporție de 40-50% (o situație similară este și în alte republici post-sovietice, în afară de Belarus). Utilizarea la maximum este împiedicată de cîțiva factori. În opinia lui Glaziev, cel mai important lucru este demonetizarea economiei, adică deficitul de bani pentru o reproducere normală a capitalului. Banii sînt necesari ca sîngele în organism, pentru ca totul să funcționeze, adică este nevoie de credite.

Precum se știe, capitalul se împarte în circulant și de bază. Care este ponderea creditelor în capitalul circulant al industriei moldovenești nu știe nimeni, dar, cu siguranță jumătate (de exemplu, în industria Rusiei aceasta constituie 50%), ceea ce înseamnă că, atunci cînd Banca Națională ridică ratele dobînzilor, acești bani devin mai scumpi, iar avînd în vedere de faptul că rentabilitatea în industrie este de 5-6% (rareori mai puțin), atunci, dacă rata creditului depășește rentabilitatea, înseamnă că nu are loc să-l contractați.

„Cînd ratele dobînzilor se ridică prea sus, întreprinderea este nevoită sau să renunțe la credite, reducînd capitalul circulant și producția, sau să ridice prețurile. De aceea, cînd în economie există un deficit de credite calitative, acest lucru se răsfrînge și asupra dezvoltării producției. Ea se reduce, aceasta este o legitate înregistrată în toate țările în toate timpurile”, spune academicianul.

Să vedem întreprinderile din ce domenii din Moldova au obținut cele mai multe credite. În iulie 2017, agenții economici ce activează în comerț au obținut 158 de împrumuturi (în iulie 2016 – 239 de credite), în industria alimentară – 26 (în iulie 2016 – 42), în agricultură – 41 (cu an în urmă – 39), la capitolul „credite industriale de producție” se numără doar 16 credite (în iulie 2016 – 41).

Adică putem menționa, în primul rînd, că consumatorii de bază a mijloacelor de împrumut sînt retailerii. Iar în al doilea rînd – în toate ramurile de bază – consumatorii de credite, cu excepția unei devieri nesemnificative în agricultură, numărul întreprinderilor ce doresc să ia credite de la bănci s-a redus, chiar și în pofida reducerii ratelor dobînzilor la credite. În iulie 2016 dobînda medie la creditele pentru persoanele juridice constituia 13,79%, iar în iulie 2017 – 10,25%.

Deși în general pe economie, datorită acestui factor, volumul creditării a crescut: în iulie 2016 acesta se afla la nivelul de 696,8 milioane de lei, iar în iulie 2017 – 802,9 milioane de lei. Dar se pare că această creștere s-a produs, în special, din contul creșterii numărului creditelor de consum – de la 5,3 mii pînă la 6,6 mii. Dar suma totală a creditelor s-a redus, deși și dobînzile s-au redus. Înseamnă că mediul de afaceri le consideră încă înalte.

Amintim că în Moldova este mai jos de normă indicatorul dezvoltării economiei – monetizarea ei – 34,5% față de norma de 80-100%. Totodată, spre deosebire de alte economii europene, în țara noastră practic nu există capitaluri istorice și o piață istorică a hîrtiilor de valoare. Iar asta înseamnă că doar 34% din activitatea economică din țara noastră sînt deservite de bani emiși de Banca Națională. Adică în economia moldovenească nu există suficienți bani în valută națională aflați în lucru. Însă BNM nici nu evaluează acest indice și nici nu planifică nimic în acest sens, pentru ca economia să se dezvolte normal. Guvernatorul BNM a comunicat pentru NOI.md (la conferința din luna mai curent), la întrebarea pe această temă, că nu cunoaște aceste cifre și că la prima vedere acestea i se par incorecte. „Mă miră acest nivel jos de utilizare a valutei naționale în timp ce noi observăm și datele confirmă o dedolarizare puternică în ultimii ani”, a spus Sergiu Cioclea.

Notă: nivelul monetizării economiei este calculat drept raportul dintre agregatul monetar M2 (toți banii alați în circulație și a tuturor depozitelor în valută națională) și PIB, înmulțit cu 100%. Adică dacă 46,37 miliarde de lei (în martie 2017 – datele acelor timpuri, cînd i-a fost adresată întrebarea lui Cioclea) împărțim la 134,476 miliarde de lei (datele preliminare pentru 2016) și înmulțim cu 100%, atunci obținem nivelul de monetizare a economiei în Moldova – 34,5%. În țările dezvoltate acesta este de 60% și mai sus. Adică BNM monitorizează bine inflația, dar este destul de departe de problemele economiei țării. Dacă doar 34,5% din economie utilizează bani (în numerar și în virament), atunci ea este mai degrabă moartă decît vie.

De fapt, în Moldova sînt bani, dar ei sînt închiși, deoarece băncile noastre sînt obligate să țină 40% din depozitele atrase în lei și în valută neconvertibilă și 14% din mijloacele atrase în valută liber convertibilă sub formă de depozit la BNM în calitate de rezerve obligatorii. Altă ieșire nu există, deoarece Banca Națională este obligată, conform Memorandumului cu FMI, să-și sporească rezervele valutare și să le plaseze în activele băncilor din Occident și ale statelor sub procente mizere. Rezervele sînt majorate din contul emisiunii leilor „sterili” și cumpărării din contul lor a valutei străine cîștigate de către exportatorii și gastarbeiterii moldoveni peste hotare. Apoi această valută, practic, este transferată pentru totdeauna peste hotare, în rezerve, iar leii „sterili” sînt legați de normativele dure ale BNM.

În criză conform recomandărilor FMI

„Există o dependență clară între dinamica masei monetare și dinamica producției, spune Serghei Glaziev. Cînd ultima crește, ea este însoțită întotdeauna de creșterea masei monetare. Cînd masa monetară se reduce, se reduce și producția. Acest fapt se observă pe parcursul multor decenii. De aceea, actuala neutilizare a capacităților de producție este legată, în primul rînd, de creditele scumpe, în al doilea rînd, de lipsa lor – multe întreprinderi nu sînt în stare nici să le atragă din cauza condițiilor dure (gajurile, evaluarea lor, nu întotdeauna există masă monetară suficientă pentru gajare), adică reducerea producției este legată de scumpirea banilor.

Pentru a stimula ieșirea din criza globală, ca cea din 2008, toate țările lumii merg pe calea dobînzilor mici și a creditului nelimitat. Iar în SUA, în China, în Japonia nu există probleme de a contracta credite cu dobînda zero – chiar la dobînzi mai mici de nivelul inflației. Doar să aveți idei, capacități, resurse. În Rusia acest lucru nu se face (nici în Moldova – n.a.), deoarece, conform recomandărilor FMI, noi facem așa cum ni se comandă. FMI ne-a recomandat să reducem masa monetară pentru a reduce inflația.

Și cu o insistență demnă de o aplicare mai bună, noi a zecea oară călcăm pe aceeași greblă – încercăm să învingem inflația majorînd dobînda, reducînd cantitatea de bani în economie (la fel ca în Moldova), iar în consecință obținem reducerea investițiilor și producției”. Deși pentru mulți e clar că principalul factor al inflației sînt anume dobînzile la credite și depozite.

Expertul a menționat că recomandările FMI pentru SUA se deosebesc de cele oferite altor țări cu economii emergente: „FMI le-a recomandat americanilor să nu majoreze dobînzile, pentru că asta ar putea înrăutăți problemele structurale din economie. Iar nouă ne spune să le majorăm. FMI le propune una și aceeași la toți. Cei, care îl ascultă ajung, de regulă, într-o situație grea. Țările care au aplicat recomandările FMI au ajuns în criză. Această situație este legată de faptul că sarcina FMI este fixată în art. 8 al statutului său – asigurarea circulației libere a capitalului. Acesta e singurul lucru de care este preocupat FMI – capitalul să circule liber și țările să nu se protejeze de fluxul mare de capital. Dar care va fi creșterea economică, ce va fi cu populația – Fondul nu era preocupat de aceste lucruri. FMI nu-și pune în fața sa sarcina de a asigura creșterea economică a unei sau altei țări. Sarcina fondului valutar este ca banii emiși de SUA și UE să circule liber prin lume. De asemenea, FMI ne impune gîndul că piața va reglementa totul”.

Ce trebuie de făcut

În opinia lui Serghei Glaziev, dacă noi vrem să oferim economiei o cantitate necesară de bani, atunci trebuie să garantăm că ei vor fi folosiți pentru dezvoltarea producției și pentru investiții. Pe cîteva canale – substituirea importurilor, micul business sau ipoteca – dobînda trebuie să oscileze între 0 și 2% la emisiunea bancară, iar banca, cînd primește un credit ieftin, nu trebuie să profite de asta, marja trebuie să fie de 2%.

Toți au nevoie de bani lungi și ieftini pentru a putea activa. Dobînzile mari fac economia necompetitivă. Dacă noi vrem să avem surse interne pentru credit, să avem bani lungi și ieftini, noi nu trebuie să admitem ca banii să fie folosiți în speculații valutare, să fie transferați în companii off-shore și trebuie să ne orientăm spre sursele de finanțare interne. Pentru asta trebuie aplicată reglementarea. Impozitul la exportul capitalului în multe țări deja se aplică, începînd cu Franța. UE discută demult acest subiect.  

Sarcina băncii centrale (în cazul nostru BNM) trebuie să fie crearea condițiilor favorabile pentru sporirea volumului investițiilor. Targhetarea inflației (cu care se ocupă BNM, declarînd-o drept sarcină principală a sa – n.a.) conduce la haos pe piața financiară, creșterea inflației și reducerea producției. Sub targhetarea inflației se subînțelege că BNM renunță la cursul stabil al valutei naționale, la instrumentele de reglementare valutară și la restricțiile valutare și trece la gestionarea unui singur instrument – rata de bază.

Dacă renunțăm la aceste măsuri și ne ocupăm doar de rata de bază, noi nu vom învinge inflația, nu vom stabiliza cursul, nu vom putea face nimic în economie, pentru că piața va ajunge în stare de haos. Cînd Banca Centrală spune că noi vom învinge inflația prin manipularea cu rata dobînzii și renunțarea la cursul stabil, aceasta este o utopie, pentru că jumătate din prețurile pe piață depind de curs. Imediat ce cursul cade, are loc o majorare a inflației.

În ce constă greșeala Băncii Centrale

- Autoritățile monetare nu înțeleg funcțiile banilor moderni, de aceea, ei îi percep așa cum erau percepuți de cămătarii din secolul XV, care se îmbogățeau pe dobînzile înalte, susține academicianul. Și ei tratează economia la fel cum tratau medicii oamenii prin scurgerea sîngelui. Pentru că lupta cu inflația prin comprimarea banilor este similară cu tratarea organismului bolnav prin metoda scurgerii sîngelui. Aceasta era cea mai răspîndită metodă de tratament în Europa Medievală. Monetariștii noștri aplică aceleași metode de gestionare a economiei, ca și cele utilizate de medicii medievali față de pacienți.

Rezultatul e același – oamenii mureau în urma scurgerii sîngelui, sistemul lor imunitar slăbea. Așa și economia noastră moare din cauza pierderii banilor. Iată deja 100 de ani de cînd lumea lucrează cu banii ca un instrument de susținere a dezvoltării economice. Creșterea economică modernă a început din momentul în care statele au inventat băncile centrale și emisia valutei naționale.

Priviți de cîte ori s-a ridicat Germania după război. Se pare că azi produce de o sută de ori mai mult decît producea pînă la război, iar masa monetară a crescut și mai mult. Chiar și în China, în anii reformelor, volumul producției a crescut de zeci de ori. Volumul banilor a crescut încă mai mult. Totodată, legitatea era următoarea: pentru a obține o creștere de 10%, chinezii au majorat investițiile cu 20% pe an, iar pentru a majora investițiile cu 20% anual, ei majorau masa monetară cu 15-30% pe an. Totodată, inflația oscila între 4% și 6%, pentru că banii mergeau în creșterea producției și sporirea eficienței, valorificarea noilor tehnologii, iar în consecință ei au obținut o minune economică.

Iar în situația noastră, reducerea inflației este obținută pe calea comprimării cererii în economie prin lichidarea creditului. Noi, practic, am stopat astăzi mecanismul bancar de transmisie. Or, sensul băncilor și în teoria economică, și în practică constă în faptul că ele iau bani de la populație, mijloace libere de la întreprinderi și banii statului, investindu-i – aceasta este principala funcție a băncilor. În prezent acest mecanism nu funcționează. Cota investițiilor în activele sistemului bancar constituie 2-3% (e puțin probabil că situația din Moldova diferă – n.a.).

Lipsa investițiilor duce la degradarea la nivel tehnic, ceea ce, la rîndul său, provoacă scăderea competitivității, iar asta provoacă în mod iminent deprecierea valutei și scăderea veniturilor populației. Pentru o inflație joasă și un curs stabil al valutei naționale este nevoie de o sporire permanentă a competitivității, iar pentru asta din nou sînt necesare investiții, o politică de creditare corectă, legată de planurile de extindere a producției.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load