X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Juncker: Europa are nevoie de un guvern stabil în Germania

25 sep. 2017,, 19:00   Externe
2016 1

Europa are nevoie acum mai mult ca oricînd de un guvern federal stabil în Germania, a subliniat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

El a menționat acest fapt într-o scrisoare de felicitare adresată cancelarului german, Angela Merkel, care și-a asigurat un al patrulea mandat în urma alegerilor legislative de duminică, transmite DPA.

Potrivit lui Juncker, "marile provocări globale" fac necesar un guvern german care să contribuie la imprimarea unui "spirit viguros" pe continent.

"Vă urez Noroc în negocierile care urmează" pentru formarea unei coaliții, a menționat președintele Comisiei Europene.

Deși Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel și-a adjudecat cel mai mare număr de mandate în legislativul federal german, pentru a putea guverna în continuare va avea nevoie de susținerea unor formațiuni mai mici, amintește dpa.


Rugat să comenteze avansul înregistrat de extrema dreaptă germană la alegerile de duminică, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a dat asigurări în cadrul unei conferințe de presă că executivul european "are încredere în democrație", a transmis EFE.

Potrivit rezultatelor definitive ale alegerilor, conservatorii au obținut 33% din sufragii, cu 8,5% mai puțin decît la scrutinul din 2013, iar social-democrații — 20,5%, cu 5,2% mai puțin. Pe locul al treilea se află AfD, cu 12,6%, înregistrînd un scor cu 7,9 puncte procentuale mai mare decât în 2013, ceea ce îi permite intrarea în Bundestag.

Pe locurile următoare se situează liberalii, cu 10,7%, mai mult cu 5,9% față de scrutinul anterior, cînd FDP nu a mai reușit să intre în parlament. Stînga radicală Die Linke a obținut 9,2% (plus 0,6%), iar ecologiștii — 8,9% (plus 0,5%).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?