Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

4 angajaţi ai DIP, complici ai organizaţiei criminale „Makena”

8 iul. 2013,, 10:51   Societate
3726 0
Foto: rosukrinform.com
Patru angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei sînt învinuiţi de favorizarea activităţii organizaţiei criminale „Makena”. Potrivit Procuraturii Generale, în scurt timp cauză penală urmează a fi expediată în instanţa de judecată, transmite NOI.md.

În vizorul procurorilor se află atît angajaţi din cadrul penitenciarelor republicii, cît şi reprezentanţi ai conducerii DIP. Mai mult, persoanele respective sînt învinuite de procurori că, în virtutea atribuţiilor de serviciu, nu au asigurat în deplină măsură securitatea persoanelor (deţinute în penitenciare) care au colaborat cu organele de urmărire penală la elucidarea acestui caz, creîndu-le condiţii insuportabile de detenţie, astfel, determinîndu-i să-şi schimbe declaraţiile depuse. Acest fapt, în opinia procurorilor, poate conduce la distrugerea probatoriului care a stat la baza condamnării membrilor organizaţiei criminale „Makena”.

Amintim că, în aprilie anul trecut, 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena” au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie pentru şantaj în interesul unei organizaţii criminale, crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, precum şi participarea la ea.

Inculpaţii fac parte din organizaţia criminală, condusă de aşa-zisul hoţ în lege Moscalciuc Vladimir, alias „Makena”, care îşi ispăşeau pedepsele pentru comiterea unor infracţiuni grave şi deosebit de grave.

În baza probelor aduse de procurori, Curtea de Apel Chişinău le-a stabilit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie, în condiţiile în care procurorii au solicitat verdicte mult mai aspre, şi anume între 19 şi 30 de ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?