Mitinguri și marșuri organizate de PSRM, sînt planificate în toată țara

Mitinguri și marșuri organizate de PSRM, sînt planificate în toată țara

Pe data de 19 septembrie, a avut loc ședința de lucru a conducerii Partidului Socialiștilor (PSRM), în cadrul căreia au fost discutate acțiunile în sprijinul inițiativelor președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care vor avea loc astăzi  în nordul, sudul și centrul republicii, notează NOI.md.

La ședință s-a decis ca mitingurile și marșurile în sprijinul inițiativelor prezidențiale să fie desfășurate la 24 septembrie în trei orașe ale republicii: Bălți (Piața Vasile Alecsandri), Anenii Noi (piața din fața clădirii Consiliului raional), Cahul (Piața Independenței).

Pe ordinea de zi a acțiunilor figurează susținerea inițiativelor președintelui Republicii Moldova care urmau să fie supuse referendumului național:

- privind anularea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat;

- privind extinderea împuternicirilor președintelui;

- privind reducerea numărului de deputați în Parlament;

- privind introducerea disciplinei "Istoria Moldovei" în școli.

Partidul Socialiștilor îi invită pe toți cetățenii activi ai republicii să participe la acțiunile de protest, îndeamnîndu-i să-l susțină împreună pe președintele ales de popor și inițiativele lui ce țin de protejarea statului, de restabilire a echității și de dezvoltare social-economică a țării.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load