X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Teroriștii pot pune mîna pe informații despre fabricarea armelor biologice

15 sep. 2017,, 21:00   Externe
2540 0

Academia SUA, semnal de alarmă: Teroriștii pot pune oricînd mîna pe informații despre fabricarea unei arme biologice.

NASEM (Academiile Naționale ale SUA pentru Științe, Inginerie și Medicină), un corp colectiv de instituții din cadrul Academiei Naționale americane, trag un semnal de alarmă: există un pericol de scurgeri de informații privind transformarea unor agenți patogeni în arme biologice, informații sensibile care ar putea ajunge în mîinile organizațiilor teroriste. Afirmațiile cercetătorilor sînt formulate într-un raport rezumat de publicația New Scientist.

Prin scurgeri de informații, oamenii de știință de la NASEM se referă la deficienețele legislative „multiple” din Statele Unite în legătură cu împiedicarea publicării unor cercetări cu un nivel înalt de risc.

Politicile actuale americane restricționează cercetarea științitică asupra unei clase de 15 agenți patogeni, clasificați la capitolul „îngrijorări privind cercetări cu dublă utilizare”. Cu alte cuvinte, o muncă științifică care poate aduce beneficii medicinei în aceeși măsură în care poată fi folosită în scopuri criminale.

Pe lista neagră se află și bacteria care provoacă antraxul. Autorii raportului NASEM susțin că lista nu mai trebuie considerată ca fiind una exhaustivă, concentrată doar pe 15 agenți patogeni, mai ales că noile tehnici biologice de editare ADN, cum ar fi CRISPR, înlesnesc modificarea genetică a microbilor, permițînd producerea de agenți patogeni necunoscuți.


„Viziunea centrală a biologiei sintetice este aceea că genele pot fi puse împreună precum piesele Lego”, spune Filippa Lentzos de la King’s College din Londra. „Pînă acum, ne-am concentrat pe blocarea agenților patogeni, astfel încît omul să nu aibă acces la ei. Dar astăzi ei pot fi construiți în laborator”, atrage atenția Lentzos.

La începutul acestui an, cercetătorii de la Universitatea Alberta, din Canada, au anunțat sintetizarea cu succes a unui nou virus, numit horsepox, produs din secvențe genetice comandate prin poștă.

Deși inofensiv, horsepox este o „rudă” a variolei, care a cunoscut în 1967 o explozie la scară epidemică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?