Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Navigaţia comercială pe rîul Prut a fost relansată

2 iul. 2013,, 09:00   Societate
3039 2
Foto: jurnal.md
Evenimentul a avut loc pe parcursul zilei de luni, după o perioadă de circa 25 de ani de stagnare. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a declarat în cadrul ceremoniei oficiale care a avut loc în Portul Giurgiulești că circulația navală pe Prut va avea loc constant, iar un prim efect benefic constă în posibilitatea agenților economici de a transporta pe calea apei mărfuri la prețuri mult mai mici.

"Conform calculelor noastre, transportarea producției agricole prin portul Giurgiulești reprezintă în acest moment cel mai ieftin mijloc de transport. Pe Prut va putea fi transportată producția agricolă, dar și importate materiale de construcții necesare pentru reabilitarea și construcția drumurilor din regiunea de sud a Moldovei, costurile fiind astfel reduse la minim", a declarat Vasile Botnari.

Ieri, din Portul Giurgiulești spre Cahul a pornit prima barjă, venită din România, care transportă 550 t de pietriș. Potrivit estimărilor, în acest an, urmează ca pînă la 200.000 de tone de materiale de construcţii să fie transportate în Republica Moldova pe cale navală.

De asemenea, în cel mai apropiat timp, vor demara lucrările de reabilitare a porțiunilor avariate de cale ferată pe segmentul Giurgiulești - Cahul, pentru a relansa circulația trenurilor marfare. Concomitent, vor demara lucrările de construcție a unei porțiuni de 390 m de cale ferată de tip european, care va asigura conexiunea Portului Giurgiulești cu calea ferată din România.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?