Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Producția mondială de cereale poate atinge un nou nivel maxim istoric

7 sep. 2017,, 18:26   Externe
1904 0

Indicele prețurilor FAO la alimente a scăzut în luna august cu 1,3%, din cauza micșorării prețurilor la grîu și cerealele furajere

- Prețurile mondiale la produsele alimentare s-au diminuat în luna august, în principal, datorită recoltelor mai bogate ale culturilor cerealiere și creșterii previziunilor privind nivelul rezervelor.

Indicele prețurilor FAO la alimente a scăzut cu 1,3% față de cel din iulie, constituind în luna august 176,6 puncte.

Diminuarea a fost în mare parte determinată de scăderea indicelui prețurilor la cereale, cu 5,4%, ceea ce a dus respectiv la scăderea bruscă a prețurilor la grîu ca urmare a îmbunătățirii previziunilor producției în regiunea Mării Negre.

FAO a majorat prognoza sa pentru producția mondială de cereale pînă la 2,611 milioane de tone, ceea ce reprezintă un indice record. Este de așteptat ca rezervele mondiale de cereale vor atinge, de asemenea, maximul istoric pînă la sfîrșitul sezoanelor de recoltare în 2018, în conformitate cu "Comunicatul operativ al cererii și ofertei la cereale", publicat, de asemenea, astăzi.


Noile estimări presupun o producție mai mare de grîu, în legătură cu creșterea preconizată a producției în Federația Rusă, care va compensa cu preponderență declinul prevăzut în SUA și Canada, precum și revizuirea previziunilor privind recoltele de porumb și orz înspre mărire în Brazilia și Federația Rusă. Conform previziunilor FAO, producția mondială de orez în anul 2017 va atinge, de asemenea, un nivel record.

Scăderea neesențială a prețurilor

Scăderea ușoară a Indicelui prețurilor FAO la alimente din luna august a întrerupt creșterea continuă a acestuia timp de trei luni consecutive. Indiferent de acest fapt, indicele se află la nivel, cu 6% sub nivelul valorii sale de acum un an.

Alături de Indicele la cereale, Indicele prețurilor FAO la carne a scăzut cu 1,2% timp de o lună, iar Indicele prețurilor la zahăr a scăzut cu 1,7%, în rezultatul estimărilor unei recolte bogate din țările producătoare de top: Brazilia, Thailanda și India, totodată diminuarea cererii internaționale se datorează tarifelor ridicate, impuse de China și India.

Cu toate acestea, Indicele prețurilor FAO la uleiurile vegetale a crescut cu 2,5 procente, respectiv majorarea cotelor la uleiul de palmier, soia, rapiță și ulei de floarea-soarelui au contribuit la aceasta.

Indicele prețurilor FAO la produsele lactate a crescut, de asemenea, cu 1,4%, în comparație cu valoarea acestuia din iulie, datorită creșterii cererii la unt în Europa și America de Nord.

Creșterea bruscă a rezervelor mondiale și a circulației mărfurilor

Noua prognoză FAO indică, de asemenea, o creștere a consumului de cereale, în special, a grîului și a orezului, iar cererea pentru cerealele furajere în calitate de hrană pentru animale, potrivit prognozelor se estimează că va ajunge la maximul său istoric.

În pofida acestui fapt, bilanțurile arată ca rezervele mondiale de cereale vor atinge nivelul record de 719 milioane de tone, ceea ce este cu 2% mai mult decît nivelul deja ridicat la deschiderea sezoanelor actuale. Se așteaptă ca stocurile de grîu în Federația Rusă și stocurile de porumb din Brazilia vor crește semnificativ.

Conform prognozelor, circulația mondială a cerealelor va crește cu peste 2 procente, ajungînd la 403 de milioane de tone și un nivel maxim istoric. FAO și-a revizuit prognoza, mărind cifrele estimate pînă la 8 milioane de tone, în rezultatul creșterii cererii pentru import din: China, Brazilia, Uniunea Europeană, Republica Islamică Iran și Mexic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?