Trump justifică sistarea programului DACA

Trump justifică sistarea programului DACA

Președintele american Donald Trump și-a justificat decizia de a pune capăt programului DACA.

-Ce le permitea imigranților ilegali ajunși în SUA cînd erau minori să nu fie expulzați - prin necesitatea de a da ''prioritate'' lucrătorilor americani și l-a acuzat pe predecesorul său Barack Obama că a adoptat acest program fără acordul Congresului, relatează agențiile AFP și Reuters.

''Nu putem avea o reformă principială a imigrației dacă ramura executivă poate rescrie sau anula legi federale după bunul plac'', a menționat Trump într-o declarație, făcînd referire la decizia luată în anul 2012 de Obama privind instituirea programului DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), în baza căruia circa 800.000 de copii imigranți ilegali — cunoscuți și sub numele de ''Dreamers'' — erau protejați de expulzare și aveau șansa să studieze sau să lucreze în Statele Unite.

Administrația republicană a lui Trump a anunțat marți oficial că acest program va fi sistat, stîrnind proteste vehemente din partea opoziției democrate, liderul democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, descriindu-l drept un ''act profund rușinos de lașitate politică și un atac josnic împotriva tinerilor inocenți din comunitățile de pe tot cuprinsul Americii''.

Însă Trump a subliniat în declarația sa că ''trebuie să ne amintim că și tinerii americani au vize'', făcînd astfel aluzie la ''Dreamers'' (visători). ''Prioritatea noastră majoră în reforma sistemului de imigrație este să creștem ocuparea forței de muncă, a salariilor și securității lucrătorilor americani și familiilor lor'', a explicat el.

''Nu doresc pedepsirea copiilor, care cei mai mulți sînt acum adulți, pentru acțiunile părinților lor. Dar trebuie să recunoaștem de asemenea că sîntem o națiune a oportunității pentru că sîntem o națiune a legii'', a indicat el mai departe, promițînd că va aborda în continuare 'cu inima' această chestiune.

La rîndul său, președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Paul Ryan, a declarat că în cadrul Congresului va fi căutat un ''consens pentru o soluție legală permanentă care să includă și garanții că aceia care nu au făcut nimic rău vor putea în continuare să contribuie ca o parte valoroasă a acestei țări mărețe''.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load