Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

La Cimișlia s-a desfășurat Festivalul Strugurilor (FOTO)

4 sep. 2017,, 11:20   Societate
2361 0

Evenimentul a avut loc la Cimişlia şi a întrunit viticultori din majoritatea raioanelor din sudul şi centrul republicii, unde se cultivă viţa de vie.

În cadrul expoziţiei desfăşurate în piaţa centrală a oraşului, ei au prezentat rodul muncii: struguri de calitate aleasă cu un gust rafinat, transmite NOI.md

În cadrul alocuţiunii rostite la ceremonia oficială de inaugurare a sărbătorii, Directorul General ANSA a menţionat că ramura de cultivare a strugurilor de masă este una de succes şi are perspective bune de dezvoltare. An de an volumul exportului de struguri este în creştere şi există acum toate premisele, ca să ajungă în anul curent la 70 de mii de tone, geografia pieţelor de desfacere fiind şi ea diversificată şi amplificată.

Gaberi a înmînat Diplome de onoare unui grup de viticultori care, conform rezultatelor pentru anul trecut, au comercializat peste hotarele ţării cele mai mari cantităţi de struguri.

Festivalul sare loc a 5-a oară consecutiv, iar Iniţiator şi organizator al sărbătorii este Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Struguri din Moldova, a cărui Preşedinte este Gheorghe Gaberi.


Festivalul de la Cimişlia a fost vizitat şi de către Zenonas Stanevicius, Înalt Consilier pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?