Fluxul de migranți în Italia a scăzut considerabil

Fluxul de migranți în Italia a scăzut considerabil

O soluție la criza migrației cu care se confruntă Italia în ultimii ani se întrevede în cele din urmă, a declarat marți ministrul de interne al țării, informează agenția DPA.

"Gestionarea fluxurilor de migrație este foarte grea, dar nu imposibilă", a spus Marco Minniti într-o conferință de presă. "Cred că încă sîntem în tunel și tunelul este lung. Cu toate acestea, pentru prima dată, încep să văd luminița de la capătul tunelului", a adăugat el.

Potrivit datelor Ministerului de Interne, 97.293 de migranți traversînd marea au debarcat în Italia de la începutul anului, în scădere cu 4,1% față de aceeași perioadă a anului 2016. În prima jumătate a lunii august, scăderea a fost de peste 73% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Această scădere a avut loc pe fondul unor decizii controversate a autorităților italiene de a lansa o misiune navală în apele libiene pentru a sprijini garda de coastă locală și de a reglementa operațiunile de salvare a migranților conduse pe mare de organizații caritabile printr-un cod de conduită.

Libia a intrat în haos după revolta din 2011 care l-a răsturnat pe dictatorul Muammar Gaddafi. Lipsa legilor a făcut din această țară o rampă de lansare pentru traversările pe mare adesea letale ale migranților.

Potrivit lui Minniti, ameliorarea condițiilor de viață ale migranților în Libia prin creșterea prezenței personalului ONU la fața locului este o "obsesie personală" a sa.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load