Pistrinciuc: Sistemul electoral mixt este o greșeală imensă

Pistrinciuc: Sistemul electoral mixt este o greșeală imensă

Deputatul Partidului Liberal Democrat, Vadim Pistrinciuc, consideră că sistemul electoral mixt, aprobat recent în Parlament, este o greșeală imensă pentru Republica Moldova.

Mai ales că inițiativa Partidului Democrat și a Partidului Socialiștilor a fost votată în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția și a avertismentelor unor funcționari europeni de rang înalt, transmite IPN.

„Este un sistem mixt – părerea mea – greșit făcut, o perioadă foarte greșit aleasă pentru a introduce așa-zisa astfel de reformă, al cărei scop este conservarea puterii actualului Guvern, fiindcă el este croit sub partidul de guvernare și Partidul Socialiștilor. Eu nu am alte motive să cred că nu se vor petrece alegerile după această nouă lege, fiindcă „investițiile” și directe, și indirecte și pierderile avute de guvernare ca urmare a aprobării acestui proiect de lege sunt atât de mari, încât nu cred că ar putea să dea înapoi, deși ar fi înțelept, dacă ar face acest lucru. Asta ar demonstra că într-adevăr nu sunt ei gata să strice relațiile cu partenerii europeni doar din cauza unor așa trucuri politice, care arată interesul cumva să se mascheze sub intenția de a da mai multe drepturi cetățenilor, de fapt, să consolideze sistemul, când riscul alegerilor manipulate este foarte mare”, a declarat deputatul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Potrivit lui Vadim Pistrinciuc, cu aprobarea acestui proiect de lege, în alianță tacită cu Partidul Socialiștilor, încrederea partidelor europene, a funcționarilor europeni, a înalților demnitari europeni în partidul de guvernare este foarte joasă, dacă nu una antagonistă deja, iar încrederea este o pierdere pe mulți ani de zile. În opinia sa, prin chinuri mai pot fi obținute niște mici debursări la buget, însă asta nu înseamnă nici pe departe banii suficienți Republicii Moldova, ca să iasă din această stagnare și să se dezvolte cu pași rapizi.

Parlamentarul consideră că neîncrederea profundă a societății în guvernare este un lucru foarte negativ și trist. Sentimentul profund de intimidare care există în societate, spune deputatul, este și o bună oportunitate pentru partidele de opoziție să acumuleze încredere și, ulterior, să poată să-și planifice o guvernare, însă ce va fi în viitor, nu se știe. „Nu prea este previzibil. Dacă era previzibil cu legea aceasta că o să fie multă gălăgie în Europa, că o să fie blocaje în relații, previzibil era să se oprească, deși previzibil, așa să-i spunem din punctul de vedere al statului, al teoriei statului, dar ei au făcut ceea ce au făcut”, a opina deputatul.

În altă ordine de idei, Vadim Pistrinciuc a spus că nu este de acord cu teoria prin care, conform sistemului de liste de partid vechi care a fost, PSRM ar fi câștigat alegerile. În opinia sa, aceasta a fost o parte din elementul de propagandă lansat de PDM de a convinge că, dacă nu este schimbat sistemul, câștigă socialiștii. „Mai degrabă, ei sunt avantajați în noul sistem electoral. Totuși, o bună parte din cetățeni înțelege valoarea relațiilor cu Uniunea Europeană și, totuși, o bună parte din cetățeni nu „mușcă” chiar toate show-urile acestea geopolitice, artificiale de multe ori. Și vor vota și cu partide în care au încredere că vor livra soluții, fiindcă Partidul Socialiștilor, având funcția de președinte, a demonstrat că nu prea este capabil de guvernare și nici de soluții pragmatice. Ei se lansează în discursuri populiste, vacanțe. Ce mai apare? Așa, clericalismul acesta radical un pic”, a menționat deputatul.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load