X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Reguli noi de angajare în Franța

2 aug. 2017,, 19:30   Externe
2155 0

Adunarea Națională a Franței a aprobat marți un proiect de lege care autorizează executivul să reformeze Codul Muncii prin procedura simplificată a ordonanțelor, o promisiune-cheie a campaniei actualului președinte Emmanuel Macron, transmit AFP și DPA.

Adunarea Națională, în care blocul centrist al lui Macron deține majoritatea celor 577 de mandate, a aprobat proiectul cu 421 de voturi 'pentru' și 74 'împotrivă'. Deputații de stînga au criticat textul, considerînd că procedura ordonanțelor 'eludează dezbaterea parlamentară', iar prevederile proiectului sînt sinonime cu un regres al drepturilor sociale.

Proiectul, adoptat într-o primă formă de Adunarea Națională la mijlocul lunii iulie, a fost amendat de Senat, unde deputații de centru-dreapta dețin majoritatea, dar principalele modificări au fost eliminate de o comisie comună a celor două camere legislative.

Pentru a fi adoptat definitiv, textul mai trebuie să primească în această săptămînă votul favorabil al Senatului.

Ministrul muncii, Muriel Pénicaud, a lăudat proiectul ca o 'etapă importantă' spre 'un model social ambițios și reformat', printre prevederile principale ale ordonanțelor, ce vor fi prezentate organizațiilor sindicale și patronale la sfîrșitul lui august, urmînd să figureze fuzionarea a trei instanțe reprezentative ale salariaților în cadrul companiilor, plafonarea indemnizațiilor în caz de concediere abuzivă sau recurgerea la contracte care să permită concedierea la sfîrșitul unei activități.


Ordonanțele executivului ar urma să intre în vigoare spre sfîrșitul lunii septembrie, după care vor face obiectul unui proiect de lege în termen de cel mult trei luni.

Reforma pieței muncii a fost o promisiune-cheie a candidatului Macron, care a prezentat-o drept necesară pentru acordarea unei mai mari flexibilități companiilor și pentru stimularea creării de noi locuri de muncă.

Confederația sindicală CGT a convocat deja o grevă generală pentru ziua de 12 septembrie, dar alte sindicate au preferat pînă acum să stea în expectativă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?