Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Teorie BOMBĂ! De unde ar proveni, de fapt, oamenii

29 iul. 2017,, 03:00   Externe
10658 2

Oamenii sînt formaţi din materie ce provine din altă galaxie aflată la miliarde de kilometri de Pămînt.

O mare parte din lucrurile aflate în jurul nostru precum şi cele răspîndite în Calea Lactee sînt compuse din ,,materie extragalactică,'' conform unei noi cercetări.

Studiul a utilizat modele computerizate pentru a descoperi originea materiei din jurul nostru, informează Independent. Experţii au descoperit că exploziile supernovelor au provocat răspîndirea unei cantităţi uriaşe de materie prin Univers. ,,Avînd în vedere galaxiile îndepărtate din care provine o cantitate mare de materia din care sîntem copuşi, ne putem considera călători spaţiali sau imigraţi extragalactici,'' a declarat Daniel Angles-Alcazar. ,,Este posibil ca o cantitate mare din materia regăsită în Calea Lactee să provină din alte galaxi,'' a adăugat el, scrie descoperă.ro.

Transferul intergalactic, este un fenomen identificat recent şi ar putea schimba fundamental modul în care experţii înţeleg formarea galaxiilor. ,,Acest studiu schimbă modul în care înţelegem formarea galaxiilor de la Big Bang pînă în prezent,'' a declarat Faucher-Giguere, coautor al studiului.

,,Noul model sugerează că aproximativ o jumătate din atomii ce se regăsesc în jurul nostru, inclusiv din sistemul nostru solar, de pe Pămînt şi din fiecare persoană nu provine din galaxia noastră, ci din alte galaxi aflate la aproximativ un milion de ani lumină depărtare,'' a adăugat expertul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?