Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noile sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei 'dăunează' celor două țări, afirmă Kremlinul

24 iul. 2017,, 20:00   Externe
1667 1

Noile sancțiuni împotriva Rusiei pe care Congresul american ar urma să le voteze marți sînt 'contraproductive' și 'dăunează' atît Moscovei, cît și Washingtonului, a declarat luni purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP.

Continuarea politicii de sancțiuni este "contraproductivă și dăunează intereselor țărilor noastre, precum și intereselor țărilor terțe cu care Rusia își menține și dezvoltă relațiile bilaterale", a declarat Peskov presei.

Moscova continuă să considere sancțiunile drept o măsură 'negativă', "în special cînd este vorba de noi inițiative provenite din Congres", a subliniat el.

Un acord de principiu a fost găsit în weekend în Congresul american în privința adoptării de noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar Casa Albă părea dispusă să susțină acest proiect.

Camera Reprezentanților urmează să voteze marți o lege care sancționează nu doar Rusia — pentru presupusa sa ingerință în campania prezidențială din SUA și anexarea Crimeii—, dar și Iranul, precum și Coreea de Nord din cauza recentelor sale teste cu rachete balistice.


Sancțiunile americane împotriva Moscovei au fost de asemenea denunțate ferm de către Berlin, care acuză Washingtonul că încearcă să-și favorizeze companiile prin pedepsirea marilor grupuri europene angajate în proiectul de gazoduct Nord Stream 2.

Relațiile ruso-americane sînt la cel mai scăzut nivel de la sfîrșitul Războiului Rece, în special din cauza sancțiunilor impuse de SUA împotriva Rusiei, acuzată de către Kiev și statele occidentale că îi susține militar și financiar pe rebelii proruși din estul Ucrainei, măcinată de un sîngeros conflict din 2014.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?