X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dodon face promisiuni Comratului

24 iul. 2017,, 10:21   Politică
1988 0

În pofida criticilor lansate din partea autorităților din Găgăuzia, care se arată deranjați de lipsa unei cote clare pentru autonomie în viitorul scrutin parlamentar, președintele Igor Dodon dă asigurări că va insista pe deschiderea a cel puțin trei circumscripții uninominale.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune RTR-Moldova.

Șeful statului a anunțat că reprezentanții Președinției vor face parte din comisia specială instituită de Guvern care se va ocupa de formarea circumscripțiilor: „Eu voi insista ca în Găgăuzia să fie create cel puțin trei circumscripții uninominale. Ne va reuși acest lucru”.

Amintim că Parlamentul, cu votul a 74 de deputați, a votat joi, 20 iulie, în lectura finală modificarea sistemului electoral prin trecerea de la sistemul proporțional la cel mixt.

Prin modificările operate la Codul Electoral, 50 de membri ai Parlamentului vor fi selectați prin reprezentare proporțională, iar alți 51 – prin vot uninominal în circumscripții. Circumscripțiile vor fi formate de către o comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanți ai societății civile, partidelor parlamentare și extra-parlamentare, reprezentanți ai minorităților naționale, mediului academic, experți etc. Informația despre circumscripțiile electorale va fi publicată în „Monitorul Oficial" cu un an înainte de alegeri.


Sistemul mixt a stîrnit un val de critici din partea autorităților din Găgăuzia, dar și a diasporei care s-au arătat nemulțumiți de faptul că în proiect lipsește o cotă clară de reprezentare pentru scrutinul parlamentar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?