X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Misiunea Fondului Monetar Internaţional, în vizită la ANRE

24 iul. 2017,, 09:52   Economie
3416 3

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică (ANRE) au avut o întrevedere bilaterală cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al ANRE, la eveniment au participat directorii Consiliului de administrație al ANRE, în frunte cu directorul general, Tudor Copaci. De cealaltă parte au fost prezenți șeful misiunii FMI, Ben Kelmanson, Volodymyr Tulin, Koralai Kirbaeva și Armine Khachatryan.

Discuțiile au fost axate pe importanța strategică a autorității de reglementare în implementarea legilor sectoriale cu privire la energia electrică și cea a gazelor naturale, cît și schimbările care urmează a fi efectuate odată cu aprobarea noii redacții a Legii cu privire la energetică. De asemenea, s-a discutat și despre problemele cu care se confruntă sistemul energetic din Republica Moldova la etapa actuală și măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru soluționarea acestor probleme. Pe durată acestui dialog, Tudor Copaci a subliniat importanța unei bune colaborări atît cu FMI-ul, cît și cu alți actori regionali și internaționali, astfel ca în cele din urmă să fie sporităindependența și transparența actului de reglementare.

În urma întrevederii s-a convenit ca părțile să mențină o colaborare permanentă în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse de misiunea FMI și obiectivele care se regăsesc în politicile naționale a Guvernului Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?