Primăria solicită în jur de 2 milioane de lei ca să rezolve problema crengilor

Primăria solicită în jur de 2 milioane de lei ca să rezolve problema crengilor

Primăria municipiului Chișinău va solicita Consiliului municipal Chișinău alocarea de surse financiare suplimentare pentru soluționarea problemelor privind gestionarea masei lemnoase, acumulată în sectoarele capitalei, în urma calamităților naturale din 20-21 aprilie 2017, relatează NOI.md

Decizia a fost luată de Comisia pentru situații excepționale a municipiului Chișinãu, care susține că suma de 1,5 mln. lei este necesară  pentru finalizarea lucrărilor de evacuare a crengilor în sectorul Botanica, inclusiv pentru remunerarea muncitorilor angajați la aceste lucrări.

În același timp, suma de 200 000 lei este necesară pentru finalizarea lucrărilor de evacuare a crengilor în sectorul Rîșcani, iar  suma a cîte 100 000 lei pentru sectoarele Centru, Ciocana și Buiucani.

La fel, se permite tuturor instituțiilor publice municipale să distribuie, cu titlu gratuit sau contra plată, materialul lemnos depozitat pe teritoriul administrat, ca urmare a ca1amităților din 20-21 aprilie 2017.

Solicitarea privind alocarea banilor, vine în legătură cu incendiile produse la platforma de depozitare a crengilor de la Mina Pruncul și la Cimitirul,,Sfîntul Lazăr” din Chișinău.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load