Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Laboratorul de expertize criminalistice a obținut acreditare internațională

5 iul. 2017,, 17:47   Societate
1727 0

Laboratorul de expertize criminalistice din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare (CNEJ) a primit acreditare internațională pentru examinarea scrisului și semnăturilor (conform standardului SR EN ISO/CEU 17025:2006), iar rezultatele expertizelor vor fi valabile pentru cauzele înaintate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și recunoscute pe teritoriul Uniunii Europene, transmite IPN.

Anatolie Munteanu, viceministrul justiției, a afirmat că este un moment crucial pentru domeniul expertizei judiciare din țară. „Faptul dat reflectă efortul depus de Ministerul Justiției pentru consolidarea capacității laboratoarelor criminalistice naționale dar și pentru a spori credibilitatea produselor acestora. În acest sens, CNEJ merită toată recunoștința pentru promovarea și implementarea, la nivel național, a noilor standarde de calitate. În rolul său de instituție coordonatoare, CNEJ urmează să-și realizeze misiunea sa de bază prin împărtășirea experienței către alte instituții publice de expertiză judiciară, dar și către experții particulari”, a mai spus viceministrul.

Expertiza judiciară este o activitate ce implică cercetări minuțioase, cunoștințe speciale și procedee științifice efectuate de persoane competente. Aceasta se efectuează la solicitarea instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală, persoanelor fizice și juridice interesate. Concluziile înscrise în raportul de expertiză servesc drept probe în procesul judiciar, dobândite prin metode științifice. Expertul judiciar este asemeni unui judecător științific. În majoritatea cazurilor, finalitatea actului de justiție și calitatea deciziei judiciare depind de concluziile acestuia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?