X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ultima oră! Moldova, Georgia și Ucraina cer UE să confirme perspectiva aderării

5 iul. 2017,, 15:25   Politică
3949 9

Reprezentanții conducerii de vîrf a Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au expediat o declarație comună UE, prin care cer adoptarea rezoluției privind perspectiva integrării europene, notează NOI.md.

Declarația a fost semnată de președinții de Parlament ai celor trei state, a anunțat astăzi spicherul Andrian Candu.

„Prin această declarație, cele trei state asociate la UE solicită Parlamentului European aprobarea unei rezoluții, înainte de Summitul Parteneriatului Estic, exprimînd sprijinul politic pentru deschiderea perspectivei de aderare a celor trei țări la Uniunea Europeană. Vorbim despre aplicarea articolului 49 al tratatului UE ce ține de perspectiva europeană a celor trei state”, a declarat Candu.

Declarația urmează a fi expediată în această săptămînă Parlamentului European. Spicherul și-a exprimat speranța că oficialii UE vor da curs solicitării celor trei state.

Politicianul a ținut să precizeze că această declarație nu trebuie confundată cu depunerea cererii de aderare la UE. Potrivit lui, Republica Moldova mai are încă multe de făcut pentru a deveni eligibilă pentru aderare la UE.


„Solicitarea noastră către UE este să fie adoptată o rezoluție, astfel încît celor trei state să li se deschidă calea de integrare europeană. Noi încă nu am discutat despre depunerea cererii de aderare. Mai întîi trebuie să fim pregătiți, eligibili. Dacă vom continua în ritmul cu care am început în anul 2016, poate vom fi capabili în 2018 să depunem cerere”, a subliniat el.

Menționăm că Summitul Parteneriatului Estic va avea loc în noiembrie 2017.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?