Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

La mijloc de an, ”parlamentul” Transnistriei a adoptat legea bugetului pentru 2017

20 iun. 2017,, 18:30   Politică
2147 0

Sovietul Suprem al autoproclamatei RMN a adoptat marţi, în lectură finală, legea bugetului pentru anul 2017.


Veniturile bugetului consolidat sînt planificate în mărime de 2,395 mld. ruble, iar cheltuielile vor fi de două ori mai mari – de 4,562 mld. ruble, inclusiv 2,991 mld. ruble pentru destinaţii sociale. În timpul apropiat, documentul va fi transmis preşedintelui spre promulgare, iar apoi va intra în vigoare.

În pofida unui deficit enorm, ministrul Finanţelor, Irina Molokanova, consideră că acesta este unul echilibrat şi verificat.

"Au fost găsite surse pentru acoperirea deficitului bugetar pentru domeniul social. Acest lucru va asigura, în primul rînd, achitarea stabilă şi la timp a salariilor lucrătorilor din sfera bugetară, a pensiilor şi indemnizaţiilor. În rîndul al doilea, am reuşit să reglementăm veniturile şi cheltuielile pentru plăţile sociale în bugetele locale din contul majorării cu 61 mil. ruble a rezervelor de transferuri din bugetul republican. În rîndul al treilea, de la 1 iulie, pentru finanţarea domeniilor sociale se vor aloca 30% din veniturile Fondului rutier şi 20% din veniturile Fondului ecologic. Totodată, pentru reducerea deficitului vor fi utilizate mijloacele rămase pe conturile bugetelor", a spus ea.

Autorităţile transnistrene planifică să acopere restul deficitului bugetar din sursele tradiţionale: contul de gaz şi asistenţa financiară a Rusiei.

Preşedintele Guvernului, Alexandr Martînov, le-a spus deputaţilor că "executivul a început deja să elaboreze proiectul bugetului pentru anul 2018, precum şi lucrează în continuare asupra strategiei bugetare pentru următorii trei ani".

Guvernul precedent a elaborat şi a prezentat Sovietului Suprem proiectul de lege pentru anul 2017 încă în toamna anului 2016. Însă deputaţii au refuzat atunci să-l adopte pe motiv că lipseşte acoperirea financiară a deficitului în domeniul social. Pînă în prezent Transnistria s-a condus de legea bugetului pentru anul trecut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?