X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Cît a crescut ponderea creditelor neperformante în Moldova

20 iun. 2017,, 14:40   Economie
1754 0

Creditele neperformante (substandard, dubioase şi compromise) în valoare absolută s-au majorat cu 1 871.3 milioane lei (49.3 la sută), constituind 5 669.9 milioane lei, iar ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor s-a majorat cu 6.4 puncte procentuale față de finele anului 2015, constituind 16.3 la sută la 31 decembrie 2016.

Ponderea creditelor neperformante nete în capitalul normativ total s-a majorat cu 4.5 puncte procentuale, constituind 19.5 la sută la 31 decembrie 2016.

Capitalul de gradul I pe sectorul bancar a însumat 9 437.8 milioane lei, majorîndu-se comparativ cu finele anului 2015 cu 429.6 milioane lei (4.8 la sută).
Media indicatorului suficienței capitalului ponderat la risc pe sector a înregistrat valoarea de 30.1 la sută, majorîndu-se cu 3.8 puncte procentuale față de finele anului 2015. La situația din 31 decembrie 2016, toate băncile au respectat indicatorul suficienței capitalului ponderat la risc (limita pentru fiecare bancă ≥ 16 la sută).
Activele totale pe sector au constituit 72 951.4 milioane lei, majorîndu-se comparativ cu finele anului 2015 cu 4 161.2 milioane lei (6.0 la sută).
Portofoliul de credite brut a constituit 34 761.3 milioane lei, micșorîndu-se pe parcursul anului 2016 cu 3 425.3 milioane lei (9.0 la sută). Micșorarea portofoliului de credite brut a fost cauzată, preponderent, de lipsa cererii la credite, precum și de abordarea mai prudentă aplicată de bănci față de potențialii debitori.

La situația din 31 decembrie 2016, profitul aferent exercițiului financiar pe sectorul bancar a constituit 1 466.7 milioane lei, toate băncile înregistrînd profit. Comparativ cu sfîrșitul anului 2015, profitul s-a majorat cu 322.5 milioane lei (28.2 la sută).
În anul 2016, rentabilitatea activelor și a capitalului băncilor licențiate a înregistrat valoarea de 2.0 la sută și respectiv 11.9 la sută, majorîndu-se față de finele anului 2015 cu 0.3 puncte procentuale și respectiv cu 1.8 puncte procentuale.
Marja netă a dobînzii a constituit 5.5 la sută la 31 decembrie 2016, fiind la același nivel ca în anul 2015.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?