După BM, și FMI reacționează la afirmațiile lui Leancă

După BM, și FMI reacționează la afirmațiile lui Leancă

Reprezentanții Fondului Monetar Internațional afirmă că au avut cu regularitate consultări cu autoritățile de la Chișinău în 2014, pe marginea problemelor din sistemul bancar, notează NOI.md.

Cu toate acestea, experții FMI susțin că Guvernul din acea perioadă, condus de Iurie Leancă, a decis să acționeze în alt mod și nu a urmat recomandările instituției financiare. Într-o notă informativă, FMI precizează că a atenționat la acea vreme autoritățile cu privire la problemele și riscurile legate de sectorul bancar.

„De exemplu, în raportul FMI publicat în iulie 2014 se menționa clar despre:  fragilitatea situației la BEM și la cele două bănci de dimensiuni medii considerate afiliate Băncii de Economii; prezența unor indicii de tăinuire activă a informației privind beneficiarii finali; importanța protejării autorităților de reglementare de ingerințele politicului și necesitatea de a adopta în regim de urgență legislația necesară pentru a restabili în deplină măsură atribuțiile de reglementare ale Băncii Naționale a Moldovei; necesitatea consolidării cadrului legal pentru protecția membrilor consiliilor de administrare și a angajaților BNM și CNPF”, se arată în declarația FMI.

În ciuda acestor atenționări, reprezentanții instituției spun că Guvernul Leancă a decis să le ignore. „În absența unui program al FMI cu Republica Moldova la acea vreme, Fondul Monetar putea doar să acorde consultații și nu putea impune inele condiții. Atragem atenția la faptul că punctul de vedere al FMI ca instituție a fost întotdeauna transparent”, se mai precizează în declarația FMI.

Recent Banca Mondială a negat că ar fi fost consultată de către premierul Iurie Leancă în problema acordării garanțiilor de stat după ”furtul miliardului”, așa cum a declarat fostul premier. Leancă declarase că a semnat garanția doar după consultarea/recomandarea unor instituții financiare internaționale – Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu3 comentari

коля 16 iun. 14:52

Настоящий честный европеец заслуживающий высокого поста в Парламенте. Але ciocana, moldoveanu ваш человек. С его деньгами можно в Европу.

Aculina 16 iun. 13:40

Ca Leanca e un minciunos si carierist e clar. Cu minciuna a facut si diplomatie. De ce oare atita minciuna si hotie in tara asta mica. Cimd mint cei ce nu participa la guvernre e una , iar alta cind umbla cu minciunile presedintele si alti tipi de la guvernare.

ALEXA 16 iun. 13:14

si cum sa intelegem ca Leanca iaras este sopresedinte a parlamentului sa u incurcat in minciuni si UE si Leanca unde mergem oameni buni cand o sa plece cuibul de vesipi care se acopera unul pe altul Toti hoti in \ leje\

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load