X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Ministerul Finanţelor vrea anularea pragului de 5%, la care BNM intervine pentru a verifica acţionariatul băncilor

30 mai. 2013,, 10:28   Societate
2686 0
Foto : noi.md
Ministerul Finanţelor lucrează asupra unui proiect de lege care prevede anularea pragului de 5% din Legea privind transparenţa acţionariatului băncilor, prag la care Banca Naţională a Moldovei intervine pentru a verifica acţionariatul băncilor. Despre aceasta a declarat, miercuri, după şedinţa Guvernului ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

Potrivit Agenţiei "Infotag", ministrul a menţionat că legislaţia în domeniu a fost modificată în 2013, însă propunerea Ministerului Finanţelor de a micşora pragul de la 5% la 3% nu a fost susţinută, iar BNM a insistat ca acest prag să rămînă la nivelul de 5%.

"Noi vom prezenta un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, a cărei idee de bază va fi eliminarea în genere a acestui prag, astfel încît controlului riguros la capitolul transparenţă din partea BNM să fie supuse toate pachetele de acţiuni, indiferent că este vorba de pachete de acţiuni mari sau mici", a spus ministrul.

Potrivit lui, astfel va fi foarte clar cine este beneficiarul final şi cine stă în spatele fiecărui deţinător de acţiuni din sistemul bancar.

"Este, dacă vreţi, şi o cerinţă a timpului, dar şi o cerinţă care reiese din multiplele cazuri pe care le avem în ultimul timp, cînd în spatele unor aşa-zişi acţionari se întîmplă lucruri urîte. Sînt sigur că modificările care vor fi propuse vor da siguranţă şi certitudine mai mare sistemului bancar din RM", a spus Veaceslav Negruţa, precizînd că proiectul va fi propus spre adoptare, imediat ce va fi finalizată procedura internă de elaborare.

În 2013 Parlamentul a probat un şir de modificări la Legea instituţiilor financiare, Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, Codul civil al Republicii Moldova. Noile modificări instituie un regim riguros de evaluare şi monitorizare de către Banca Naţională a calităţii acţionarilor unei bănci. Dobîndirea cotelor ce depăşesc 5% din capitalul băncii, precum şi majorarea cotelor pînă la atingerea sau depăşirea limitelor de 20%, 33% sau 50% poate fi efectuată numai cu permisiunea prealabilă a Băncii Naţionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?