X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldovenii comemorează 76 de ani de la primul val de deportări în Siberia

12 iun. 2017,, 10:51   Societate
1510 0

Astăzi se împlinesc 76 de ani de la primul val al deportărilor.

În Capitală, victimele vor fi comemorate printr-un marș care va începe la monumentul lui Ștefan cel Mare și se va încheia la Gara Feroviară, acolo unde vor fi depuse flori.

Deportările au avut loc în trei valuri: în iunie 1941, iulie 1949 şi aprilie 1951, iar mulţi dintre oamenii supuşi represiunilor nu s-au mai întors acasă. Primul val a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 02:30 noaptea.

În acea noapte, au fost deportaţi intelectualii şi oamenii înstăriţi. Capul familiei era arestat, izolat de soţie şi copii şi dus într-un lagăr de muncă forţată. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan. Acolo erau repartizaţi să muncească în industria silvică, în sovhozuri şi cooperative meşteşugăreşti, dar erau remuneraţi doar atît cît să poată supravieţui.

Numărul celor deportaţi în iunie 1941 nu este cunoscut cu exactitate. Unii istorici cred că este vorba despre cel puţin 22 de mii de oameni. Potrivit altor surse, numărul deportaţilor din primul val ar fi de peste 30 de mii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?