X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

S-a descoperit urma Camerei de Chihlimbar?

29 mai. 2013,, 15:31   Externe
6489 0
Foto: semnalplus.ro
Amintiri tîrzii ale unui fost soldat al Wehrmacht-ului, Wilhelm Kraft, astăzi în vîrstă de 90 de ani, a atras atenţia persoanelor care caută comori. Se presupune deja că s-a descoperit urma Camerei de Chihlimbar, a cărei dispariţie, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, rămîne încă unul dintre marile mistere ale istoriei, notează cotidianul austriac Der Standard.

La sfîrşitul verii lui 1944, marinarul Kraft îşi desfăşura serviciul militar pe un submarin, cînd a fost avariat de bombardiere ale aliaţilor lîngă Bergen (Norvegia). Kraft a suferit arsuri uşoare, fiind mutat, împreună cu alţi trei supravieţuitori din echipaj, la un lazaret din Skagen, Danemarca. Rănile s-au cicatrizat. După aceasta, alături de alţi 47 de tineri germani, ei au fost urcaţi în tren şi duşi departe după linia frontului, în satul Asaa, în nordul Peninsulei Jutland, relatează publicația austriacă. După cum a relatat Wilhelm Kraft, sarcina lor era de a săpa, în secret faţă de populaţia locală, gropi adînci lîngă sat. Cînd treaba a fost încheiată, în sat a ajuns „un tren cu trei-cinci vagoane de mărfuri, strict păzite”. Potrivit lui Kraft, el a aruncat întîmplător o privire în unul dintre vagoane şi a văzut că acesta este plin de lăzi din lemn mici şi mari, iar încărcătura părea a fi una extrem de preţioasă.

Wilhelm Kraft a decis să povestească acest lucru abia cum, cînd nimeni dintre cei 47 de soldați nu mai sînt în viaţă şi pentru că el nu dorea să moară înainte de a dezvălui aceste informaţii. Înainte de aceasta Kraft a păstrat tăcerea, deoarece, după cum a explicat el, se temea de neonazişti.

Potrivit Der Standard, în satul Asaa, unde locuiesc puţin peste o mie de locuitori, ar putea fi îngropată de fapt renumita Cameră de Chihlimbar, dispărută fără urmă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Camera de Chihlimbar” sau „Salonul de chihlimbar”, o spectaculoasă încăpere creată în secolul al XVIII-lea de artizanii prusaci, a fost declarată la vremea sa „cea de-a opta minune a lumii”. Nivelul de detaliu şi măiestria decorațiunilor ce împodobeau această operă barocă au transformat-o în una dintre cele mai prestigioase creaţii ale omenirii. La începutul secolului al XVIII-lea, regele prusac Frederic Wilhelm a dăruit această cameră ţarului rus Petru I, pecetluind astfel alianţa ruso-germană, care a funcţionat pînă la cel de-al Doilea Război Mondial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?