Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Noua Zeelandă a propus viza de trei ani

2 mai. 2017,, 15:00   Societate
1953 0

Noua Zeelandă a elaborat un nou program de imigrare pentru antreprenori, investitori și start-up-uri împreună cu Fondul Edmund Hillary Fellowship.

În cadrul acestui program, 400 de întreprinderi vor putea obține vize speciale - Visa Global Impact (GIVs), pentru crearea și dezvoltarea start-up-urilor inovatoare în Noua Zeelandă.

Global Impact Visa - aceasta este o viză de lucru, care este eliberată pentru trei ani și-i permite proprietarului să locuiască în Noua Zeelandă, pentru a deschide propria companie sau a dezvolta un proiect deja existent.

După expirarea acestei perioade, antreprenorul străin va putea obține permis de ședere. În conformitate cu condițiile programului, antreprenorii vor primi acces la o rețea largă de investitori și mentori, precum și la universități și acceleratori de afaceri. În cadrul programului puteți locui oriunde în Noua Zeelandă, dar de cîteva ori pe an, toți participanții trebuie să se întîlnească și să facă schimb de experiență, povestind despre realizările sale.

„Grație parteneriatului cu experții locali și internaționali din domeniul inovațiilor și a utilizării punctelor forte ale sectorului privat, Guvernul Noii Zeelande are mai multe oportunități de a accelera inovația și dezvoltarea“, este menționat în descrierea noului program.

Procesul de depunere a solicitării constă din două etape:

- depunerea cererii și obținerea aprobării din partea Fondului Edmund Hillary Fellowship
- depunerea unei cereri de viză.

Mai multe informații despre noul program găsiți pe site-ul Serviciului de Imigrare al Noii Zeelande.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?