Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Rusia (FOTO)

26 apr. 2017,, 12:00   Societate
1635 0

Ieri, 25 aprilie, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a avut loc un eveniment dedicat aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Federaţia Rusă.

La eveniment au participat ministra Culturii Monica Babuc, E.S. Farit Muhametșin, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, mai mulți oficiali, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, Centrului de cultură şi știință rus din Republica Moldova, cercului academic, oameni de cultură, public interesat.

În mesajul său de salut, ministra Culturii Monica Babuc a afirmat că este onorată să asiste la un asemenea eveniment în incinta celei mai importante instituții de cultură din Republica Moldova, instituție care reprezintă întruchiparea culturii scrise din țara noastră, dar nu numai, subliniind multiplele evenimente culturale care se desfășoară aici, conform unui comunicat al Ministerului Culturii.

“Relațiile dintre popoarele noastre numără secole și, chiar dacă de-a lungul anilor, ele au fost diferite, totdeauna am fost uniți într-un crez al culturii universale care unește sufletele oamenilor de diferite naționalități”, a declarat ministrul Culturii.

Oficialul a remarcat colaborarea frumoasă cu Ambasada Federației Ruse, menționând participarea artiștilor ruși în cadrul celor mai importante evenimente culturale din țară, precum Festivalul Internațional de Muzică “Mărțișor”, Festivalul Internațional de Operă și Balet “Maria Bieșu”, prezența reciprocă în cadrul Zilelor Culturii, dar și colaborarea cu scriitorii de limbă rusă din Republica Moldova, Ministerul Culturii susținînd apariția mai multor titluri de carte ale acestora în ultimii ani.

În cadrul evenimentului a avut loc lansarea unei expoziții de documente și publicații din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, dedicată relațiilor moldo-ruse, care cuprinde compartimente referitoare la civilizația, cultura și literatura rusă, patrimoniul istorico-cultural rus, istoricul relațiilor moldo-ruse. De asemenea, a fost vernisată expoziția de fotografie, pregătită de Centrul Rus de Cultură şi Stiinţă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?