Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Departamentul de urgenţe de la Spitalul raional Cahul a fost renovat

5 apr. 2017,, 09:15   Societate
2440 0

Locuitorii din Cahul, care necesită asistenţă medicală imediată, vor fi trataţi mult mai rapid şi eficient.

Departamentul de medicină urgentă din cadrul Spitalului Raional a fost reparat capital şi dotat cu utilaj medical de ultimă generaţie. Lucrările au durat cinci ani şi au costat peste 16 milioane de lei.

Pacienţii sînt satisfăcuţi de noile condiţii:

"Încăperile sînt mai comode. Sîntem mulţumiţi".

"Este foarte curat şi plăcut. Îmi place".

Datorită dispozitivelor performante, dar şi a spaţiilor reamenajate eficient, medicii să salveze mai multe vieţi.
"Este diferenţa şi diferenţa mare. Cîndva Secţia de Terapie şi Terapie Intensivă a fost la etajul patru. Este lumină- foarte bine , nu este - ascensorul nu lucrează. Şi a fost o situaţie cînd pacientul a decedat chiar în ascensor", a menţionat Elena Jerebeţcaia, şefa Secţiei Reanimare.

Pacienţii care ajung la departamentul de urgenţă sînt repartizaţi în funcţie de gravitate, iar noile tehnologii permit o diagnosticare rapidă şi exactă.

"Chiar din salvare este transferat. Echipa este permanent 24 din 24 de ore, mereu disponibilă. Interevenţia chirurgicală se face deodată. Avem posibilitatea de acordat ajutor medical deodată pentru mai mulţi pacienţi", a spus Anatolii Malcov, directorul Spitalului Raional din Cahul.

Secţia de Terapie Intensivă a fost extinsă. Aici pot fi trataţi concomitent zece pacienţi, inclusiv copii. Renovarea a costat peste două milioane de lei.

"Vreau să vă spun că o parte din reprezentanţii spitalelor deja s-au gîndit anterior că ar fi bine ca toate serviciile de urgenţă să fie amplasate la etajul întîi, şi pe un singur nivel. Acest exemplu este Spitalul din Vulcăneşti", a precizat Oleg Creciun, viceministrul Sănătăţii.

Şi sala de operaţii a fost renovată. Lucrările au fost finanţate de guvernul Germaniei, Centrul Naţional de Asigurări în Medicină şi autorităţile locale. O parte din bani a fost obţinută prin intermediul programului moldo-elveţian "REPEMOL". Anual, Departamentul de Medicină Urgentă din Cahul deserveşte aproape 25 de mii de pacienţi.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?