Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Depozitarea deșeurilor trece de la Bubuieci la Vatra

30 mar. 2017,, 14:51   Societate
2011 0

Primăria municipiului Chişinău anunţă că la moment se execută lucrări de conservare a depozitului de stocare a deşeurilor menajere solide din str. Uzinelor,(Bubuieci) dar şi a depozitului pentru materialele de construcţie din zonă.

Astfel, potrivit primăriei, Serviciile municipale au acoperit deja cu pămînt în proporţie de peste 20 la sută din suprafaţa depozitului de stocare a deşeurilor menajere solide, dar şi peste 30 la sută din suprafaţa depozitului pentru materiale de construcţie.

Totodată, Primăria anunță că, la ultima şedinţă a Consiliului Municipal Chişinău, a fost adoptată o decizie privind atribuirea în folosinţă a unui lot de teren cu suprafaţa de 6,47 hectare din str. Ion Pruncul (Zona Vatra) Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare. În zonă urmează să fie amenajat un platou de depozitare şi reciclare a deşeurilor din construcţii (inclusiv de la demolări), dar şi depozitarea şi compostarea deşeurilor vegetale, acumulate în urma salubrizării oraşului.

Anterior, președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din Consiliul municipal Chișinău (CMC), Vasili Chirtoca a declarat, în repetate rînduri, despre temerile sale legate de declanșarea unei catastrofe ecologice, din cauza suprasolicitării minei ”Purcel” din comuna Bubuieci.


Ulterior, fracțiunea PCRM din CMC a elaborat un Proiectul de decizie cu privire la depozitarea și prelucrarea deșeurilor din municipiul Chișinău prevede îndeplinirea unui șir de măsuri pentru lichidarea consecințelor catastrofei ecologice, generate de depozitarea deșeurilor la mina ”Purcel”, situată în apropiere de comuna Bubuieci.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?