În data de 16 martie 2017, în momentul traversării așa numitului „post de control” de la linia administrativă cu regiunea transnistreană, în zona municipiului Tighina, a fost stopat autoturismul de serviciu al IGP, cu numărul de înmatriculare MAI 0005.
Automobilul, în care se aflau membrii delegației Comisiei Unificate de Control din partea Chișinăului, inclusiv colonelul de poliție Gheorghe Cavcaliuc, se deplasa spre orașul Tighina. Fapta a fost comisă de un așa numit „colaborator al serviciului de frontieră al regiunii transnistrene”, care atribuindu-și în mod arbitrar dreptul unei calități oficiale, a blocat, timp de 15 minute, deplasarea automobilului. În felul acesta, s-a încălcat flagrant prevederile art. 166 și 351 Cod Penal al Republicii Moldova, anunță IGP.
Acesta a deblocat traseul și a permis deplasarea mijlocului de transport doar după ce a fost avertizat de şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc și membrul CUC, Eduard Bumbac, dar și copreședintele CUC, generalul Ivan Solonenco, că acţiunea constituie un abuz, pasibil de răspundere conform legislației penale a Republicii Moldova.
IGP consideră acest incident drept o provocare la adresa autorităţilor
Adăuga comentariu