De ce Sadovnic a fost nevoit „să cînte” cu vocea lui Kobzon (VIDEO)

De ce Sadovnic a fost nevoit „să cînte” cu vocea lui Kobzon (VIDEO)

Pe vremea cînd abia pășea în lumea muzicii interpretul și compozitorul Iurie Sadovnic, debutează și în cinematografie.

Maestrul a avut ocazia inedită să se producă în renumitul film „Cînta o pasăre în noapte” („Не верь крику ночной птицы”), relatează NOI.md.

Potrivit lui Iurie Sadovnic, propunerea de a se produce în această peliculă a venit din partea regretatului regizor Iacob Burghiu și a compozitorului Eugen Doga.

„Probabil, datorită domnului Iacob Burghiu l-am cunoscut mai bine pe Eugen Doga, cu toate că cel din urmă știa de mine. Doga a scris o piesă pentru acest film și avea nevoie de un interpret tînăr. Iacob Burghiu îi vorbise lui Doga de mine și iată așa am fost invitat la o întîlnire, ca mai apoi să ajung să fiu filmat”, povestește Iurie Sadovnic în cadrul unui interviu acordat portalului nostru.

Iurie Sadovnic s-a arătat foarte încîntat de piesa pe care urma să o interpreteze, iar la scurt timp deja împreună cu marele dirijor Aram Haciaturian, imprimau la „Mosfilm”. „Am filmat într-un club, la o repetiție, în sală erau doar două persoane și eu pe scenă. Așa a fost prima mea apariție în film”, afirmă Sadovnic.

Însă nu a fost să fie. Reprezentanții de la „Moldova-film” începuseră să-și facă griji și să-l preseze pe regizorul Iacob Burghiu, pe motiv că pentru a cîștiga cîți mai mulți bani, în film trebuie să fie un nume sonor în locul lui Sadovnic.

„S-au certat Doga și Burghiu și cu cei de la Moscova, și cu cei de la Moldova, dar totuși l-au chemat pe Kobzon, și așa o făcea el pe tinerelul”, a conchis Iurie Sadovnic.

Astfel, deși în imagini apare tînărul interpret Iurie Sadovnic, vocea din film aparține lui Iosif Kobzon. 
 


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load