Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

150 de pașapoarte falsificate depistate în bagajul unei moldovence

7 mar. 2017,, 13:02   Societate
4319 0

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au depistat mai multe acte cu semne vădite de falsificare în bagajul unei femei, care se afla în fluxul de pasageri ai cursei aeriene Chișinău-Istanbul, notează NOI.md.

Incidentul a avut loc pe 6 martie curent, în jurul orei 12:30. În timpul efectuării controlului de frontieră, în bagajul de cală al cetățenei Federației Ruse, în vîrstă de 46 de ani, originară din orașul Dubăsari, au fost depistate aproximativ 150 de documente și acte de călătorie, cum ar fi buletine cu semne vădite de falsificare pentru apatrizi ai Republicii Moldova; pașapoarte rusești; buletine de identitate moldovenești, rusești și transnistrene; livrete militare; certificate de naștere, diplome de studii și alte documente care se presupune că urmau a fi falsificate prin diferite metode, cu substituirea fotografiei și modificarea datelor personale.

Totodată, a fost depistat un carnet de notițe în care era specificat costul și timpul de realizare a documentului contrafăcut.

În prezent persoana este reținută de către ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră, iar documentele au fost expediate la Direcția expertiză pentru a se stabili cu exactitate care documente sînt falsificate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?