Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Peste 160 de cupluri dintr-un sat din China divorțează în același timp

4 mar. 2017,, 05:00   Externe
4097 0

Peste 160 de cupluri dintr-un sat din estul Chinei au decis să divorțeze pentru a primi compensații din partea autorităților.

Ei au luat această decizie după ce au realizat că ar putea primi mai mulți bani din partea statului care a decis să le demoleze locuințele pentru a construi un nou complex, relatează BBC News.

Satul Jiangbei, din provincia chineză Jiangsu, va fi demolat pentru a face loc unei noi zone urbane dezvoltate. Oamenii nu au posibilitatea de a alege, așa că vor primi noi locuințe din partea autorităților locale.

Un cuplu ar putea să primească o locuință de 220 de metri pătrați. Totuși, oamenii din sat au descoperit că ar putea să primească două locuințe și 19.000 de dolari în plus, dacă divorțează și cer compensațiile ca persoane singure.

Mai precis, ar putea să primească o proprietate de 70 de metri pătrați în plus, pe lîngă suma de bani. Așa că oamenii, dintre care unii au peste 80 de ani, au decis să divorțeze. Mulți dintre ei ar urma să se recăsătorească ulterior.

“Toată lumea face asta, vom rezolva celelalte lucruri mai tîrziu”, a afirmat un sătean pentru presa chineză. Nu este clar încă dacă cei divorțați vor primi compensațiile pe care și le doresc. Mai mult, oficialii știu de această problemă. Cazuri similare au avut loc și în alte zone din provincia Jiangsu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?