X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 502
Preşedintele stiri: 3997

Năstase reacționează la zvonurile despre declanșarea actelor de violență

28 feb. 2017,, 11:51   Politică
3795 3

Liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, califică drept inepții zvonurile apărute recent presă, precum că combatanții Platformei „DA” planifică acte de violență pentru ziua de 2 martie, notează NOI.md.

Politicianul a precizat totuși că veteranii de război sînt în drept să se manifeste așa cum cred ei de cuviință, în ziua de 2 martie, după ce au fost umiliți și batjocoriți de-a lungul timpului de către guvernare.

„Sînt elementare inepții ale acestor posturi sau celor care le controlează. În mod normal nu ar trebui să le comentez. Eu îndemn întreaga societate să aducem un gest de recunoștință față de cei care au participat la luptele de la Nistru. Veteranii participanți la război sînt în drept să se manifeste și să ia atitudine față de actuala guvernare, față de acest regim hibrid, în felul în care vor considera de cuviință. După ce au fost umiliți de-a lungul timpului prin jefuiri, batjocură, întreaga societate este în drept să le răspundă pe măsură”, a punctat Năstate.

Menționăm că, potrivit unor informații publicate de portalul Today.md, comandoul de combatanți al Platformei „DA” ar intenționa să provoace violențe în timpul manifestațiilor oficiale dedicate marcării a 25 de ani de la declanșarea Războiului de pe Nistru. Marșul comemorativ va avea loc la 2 martie curent.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?