Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Timofti regretă “păcatele” din trecut

15 apr. 2013,, 13:36   Politică
6270 7
Foto: point.md
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a recunoscut că el a fost judecătorul care l-a trimis la tratament psihiatric forțat pe dizidentul Gheorghe David în 1987. „Președintele spune că regretă acel episod și că va da explicații publice, cel mai probabil, luni”, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă purtătorul de cuvînt al președintelui, Vlad Țurcanu.

Gheorghe David, decedat în 2007, la două decenii de la trimiterea sa la spitalul de psihiatrie „de tip special”, la Dnepropetrovsk, în Ucraina. Actualul președinte Timofti îl găsea vinovat atunci pe David de „propagandă sistematică, în scris și oral, a ideilor cu caracter naţionalist, urmărind scopul de a provoca duşmănie naţională faţă de persoanele de naţionalitate rusă, de a discredita politica naţională leninistă a PCUS”. Lui David i s-a mai imputat că ar fi „răspîndit născociri vădit false, care compromit orînduirea sovietică de stat şi obştească”, scrie în decizia luată de judecătorul Timofti în plină perioadă perestroika, la 12 ianuarie 1987, decizie publicată în facsimil săptămîna trecută de ziarul online „Panorama”.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Gheorghe David a cerut compensații în Republica Moldova pentru condamnarea din epoca sovietică. Dar a fost internat iarăși la psihiatrie, pentru 25 de zile, în aprilie 2005. După eliberare, s-a plîns, în același an, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Gheorghe David a decedat în 2007, iar dosarul la CEDO a fost preluat de sora lui, Maria Vulpe, care a obținut cîștig de cauză și o compensație de 4000 de euro în 2008. Republica Moldova a fost condamnată pentru îngrădirea libertății și securității.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?