X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Nicolai Valuev a dezvăluit motivul renunţării la box

12 apr. 2013,, 13:49   Sport
4523 0
Foto : lichnosti.net
Ex-campionul mondial la box la categoria supergrea, Nicolai Valuev, a povestit că a fost nevoit să-şi încheie cariera sportivă din cauza unei tumori benigne la creier. Sportivul a mărturisit că a recurs la o intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea tumorii, care putea fi letală.

Anterior, Valuev niciodată nu a vorbit despre tumoare. Motivul oficial al încheierii carierei sportive au fost accidentările la umăr, mînă şi articulaţiile genunchiului. Totodată, la începutul anului 2011, pugilistul a mai suportat o intervenţie chirurgicală, despre care nu s-a vorbit nimic.

Valuev a menţionat că operaţia de înlăturare a tumorii a durat cinci ore. Potrivit boxerului, tumoarea nu sporea riscul de a muri din cauza loviturilor primite în ring, însă putea provoca “modificări ireversibile în organele interne”.

Ultimul său meci în ring Valuev l-a avut în noiembrie 2009, cînd i-a cedat britanicului David Haye titlul de campion mondial după versiunea WBA. Pe ringul profesionist, Valuev a disputat 53 de meciuri, obţinînd 50 de victorii (34 prin KO) şi înregistrînd două înfrîngeri. Încă un meci a fost declarat nul.
După încheierea carierei sportive, Valuev s-a implicat în politică. În anul 2011, el a fost ales în Duma de Stat pe listele Partidului “Rusia Unită”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?