Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Discuții la Moscova: realizarea acordurilor cu RM

18 feb. 2017,, 11:00   Politică
8294 10

La 17 februarie 2017, Ambasadorul Dumitru Braghiş a avut o întrevedere cu Grigorii Karasin, Secretar de Stat, Viceministru al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

În cadrul discuţiei interlocutorii au efectuat un schimb amplu de opinii privind stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-ruse. Discuţia a inclus subiectul viitoarelor contacte bilaterale, printre care vizita preconizată în Republica Moldova a Ministrului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, S.Lavrov, precum şi perioada desfăşurării rundei ordinare de consultări interministeriale la nivel de viceminiştri de externe la Chişinău.

Un subiect separat al discuțiilor a ținut de problematica transnistreană, în special evoluțiile din ultimul timp în cadrul negocierilor în formatul „5+2” și perspectivele acestora prin prisma priorităților președinției austriece în OSCE. Ambasadorul D. Braghiș a exprimat nedumerirea părții moldovenești abordînd chestiunea ultimelor declarații ale unor parlamentari ruși privind acordarea simplificată a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă nivelul de realizare a înţelegerilor anterior convenite în cadrul vizitei oficiale a Preşedintelui Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Tot aici, a fost pus în discuţie subiectul reglementării drepturilor asupra imobilelor diplomatice ale celor două ţări şi stabilite acţiunile comune în această direcţie.

Totodată, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea desfășurării unor acțiuni comune cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

În aceiași zi, Ambasadorul a avut o întrevedere cu S. Gubarev, Ambasadorul cu misiuni speciale al MAE rus, în cadrul căreia a fost efectuat un schimb de informaţii pe marginea recentei vizite a diplomatului rus la Chişinău şi Tiraspol.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?